Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie angajată la o instituție de control a fost dată afară după ce a comis-o rău de tot, în­călcând legea. Așa spun cârcotașii, cel puțin. Cică respectiva a șmecherit ceva date pe unde a putut, ca să ajute pe cineva să trea­că un concurs. Zvonerii anunță că duduia de care vorbim a fost re­clamată, după ce exact persoana pe care a ajutat-o nu a trecut ho­pul și s-a răzbunat pe funcționara cu pricina. Nu se știe dacă șpaga a fost dată înapoi ne­fe­ri­citului care nu a reușit nici așa să ia examenul, cert este că reclamația s-a înregistrat și du­duia a fost dată afară.

 

Spun cârcotașii de ser­viciu că un personaj din zona noastră, cu veleități de politician, juca la două capete, să spunem. Omul și-a fă­cut firmă, iar din pos­tura de bugetar ve­ri­fica firmele cu care so­cietatea lui avea con­tract. Adică, el șuta, el încasa. A mers, poves­tesc zvonerii, treaba, dar dintr-o dată totul s-a năruit, așa cum se întâmplă cu lucruri din astea. Așa că, spun gurile rele, omul nostru a trebuit să renunțe la ambele surse de venit. Respectivului i-a părut rău, se-nțelege, că, din­tr-o dată nu i-a mai intrat în conturi sumele cele mari.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura