Actualitate

Bărbat reținut pentru 24 de ore, bănuit de încălcarea unui ordin de protecție

Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un băr­bat bănuit de încălcarea unui ordin de protecție emis împotriva sa pentru o perioadă de trei luni. În pri­m­ele două luni din acest an, 8 per­soane au fost reținute de polițiști ca urmare a încălcării măsurilor dis­puse prin ordine de protecție pro­vizorii și/sau ordine de protecție.

Nu a rezistat departe de nevastă
Potrivit probatoriului administrat în cauză, o femeie de 33 de ani, do­mi­ci­li­ată în municipiul Hunedoara, a se­sizat polițiștii după ce soțul său, îm­po­triva căruia fusese emis un ordin de protecție valabil pentru trei luni (până în mai 2026), s-ar fi prezentat la ușa locuinței sale.
La fața locului, polițiștii au iden­ti­ficat bărbatul, care ar fi relatat că știa că soția și fiica sa s-ar fi mutat la o altă adresă, motiv pentru care ar fi luat legătura cu fiica sa și i-ar fi solicitat să-i permită accesul în locuință.

Femeia ar fi auzit conversația dintre cei doi și a alertat imediat poliția.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru încălcarea ordinului de pro­tec­ție, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, în data de 23 martie. Acesta a fost depus în Centrul de Re­ți­nere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propuneri legale.
Pentru prevenirea și combaterea vio­lenței domestice, dar și pentru a veni în sprijinul victimelor acestui gen de infracțiuni, în primele 2 luni din a­cest an polițiștii au luat 15 măsuri preventive. În cazul a 12 persoane s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cazul altor trei persoane s-a dispus măsura controlului judiciar. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura