Cinci secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva vor fi dotate cu aparate necesare medicilor, în baza unei finanţări în valoare de peste 1,52 milioane lei ce a fost aprobată de Consiliul Local (CL) şi Primăria Deva în vederea achiziţiei echipamentelor medicale, a informat joi administraţia publică.
Pe lista echipamentelor medicale ce vor fi cumpărate, în baza unei asocieri între CL Deva şi SJU Deva, se înscriu un ecograf cu ecoghidaj, ce va fi folosit la secţia de Urologie, un aparat RX digital pentru Laboratorul de Radiologie şi Imagistică şi un Ultrasonograf 3D/4D pentru secţia de Obstretică – Ginecologie. De asemenea, vor mai fi achiziţionate echipamente pentru secţia de Pneumologie şi pentru cea de
„Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este cea mai importantă unitate medicală din judeţul Hunedoara. Cel mai mare procent din pacienţii care sunt trataţi în spitalul judeţean sunt din municipiul Deva. Sănătatea devenilor este prioritară pentru administraţia publică locală”, a declarat Florin Oancea (medalion), primarul municipiului Deva,
Potrivit acestuia, prin sumele alocate pentru sprijinirea spitalului judeţean, administraţia publică locală îşi aduce „o contribuţie semnificativă” la creşterea calităţii serviciilor medicale, atât pentru locuitorii municipiului Deva, cât şi pentru cei ai judeţului Hunedoara.
SJU Deva se află în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, susţinerea unităţii medicale de către Primăria Deva realizându-se în baza unor contracte de asociere. (A. Năstase)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…