Bani buni, la zile grele

  Nicoleta Popa

După ce primarii PDL au primit de la Guvernul României fonduri pentru cheltuielile din ultimul trimestru al anului 2009, a venit şi rândul edililor PNL şi PSD să beneficieze de bani.
Astfel, în şedinţa Consiliului Judeţean de vineri, consilierii au aprobat alocarea sumei de 1.948.000 de lei unor unităţi administrativ teritoriale din judeţul Hunedoara. Banii alocaţi provin din fondul de rezervă al CJ Hunedoara. Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, spune că a împărţit banii între toate primăriile din judeţ care au avut nevoie de suplimentări de fonduri. Spre exemplu, pentru oraşul Călan a fost aprobată alocarea sumei de 110.000 de lei, pentru realizarea proiectului „Priză de apă şi baraj Crişeni”, acesta asigurând debitul de apă necesar bunei funcţionări a staţiei de epurare din comuna Băcia, uzinei de apă Batiz, conservării florei şi faunei din Parcul Dendrologic Simeria, precum şi protecţie pentru podul de peste râul Strei.

Bani pentru şcoli
Consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 250.000 de lei Centrului de Pedagogie Curativă Simeria. Directorul acestei instituţii a solicitat suplimentarea bugetului pentru plata salariilor. De asemenea, bugetul Şcolii Speciale Păclişa a fost suplimentat cu 75.000 de lei pentru plata salariilor, dar şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi de sănătate, sume neprevăzute la începutul anului. Conducerea Şcolii Generale I.G. Duca din Petroşani a solicitat suplimentarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 cu 75.000 de lei, sumă aprobată vineri de aleşii judeţeni. Creşterea sumei necesare acestei şcoli se datorează modificării gradelor didactice în urma examenelor de definitivat, trecerea în altă tranşă de vechime, creşterea numărului de profesori plătiţi cu ora şi suplinirea unor cadre didactice de către profesori cu grad didactic superior.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI

Polițiștii au intervenit cu fermitate și promptitudine, în weekendul care s-a încheiat, la sesizările privind…

2 ore ago

Cum influențează pensulele de machiaj rezultatul final: de la tehnică la rutina zilnică

Machiajul a devenit, pentru multe persoane, o formă de expresie personală și un mod de…

o zi ago

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

2 zile ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

3 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

3 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

3 zile ago