Băcia: resursa gratuită dată de soare va fi exploatată energetic printr-un parc fotovoltaic
Magdalena Șerban
Realizarea unui parc fotovoltaic menit să asigure din resursa solară consumul necesar pentru iluminatul public și instituțiile publice de la nivelul administrativ-teritorial al comunei Băcia va fi posibilă în baza unei finanțări câștigate de administrația de aici. Obiectivul îl reprezintă diminuarea considerabilă a cheltuielilor.
Banii economisiți pot fi redirecționați pentru alte nevoi
Energia solară reprezintă nu doar o soluție eficientă, ci și o trecere importantă către protejarea mediului înconjurător. ,,Am depus și câștigat din fonduri alocate prin Ministerul Energiei, un proiect pentru un parc fotovoltaic. E și semnat contractul, de ceva timp. Demersul are o valoare de 2 635 435 lei, din care 34 688 lei constituie efortul nostru financiar, adică acea contribuție proprie care se impune. Sistemul public de iluminat, dar și sediul administrativ, căminele culturale, capelele, etc, tot ce înseamnă unitate publică vor fi alimentate cu energie verde. Totul se rezumă la independență energetică, deci automat va genera costuri reduse cu factura lunară la curent. Tot ce putem face din bani atrași prin axe guvernamentale și europene, nu vrem să ratăm. Noi am avut în trecut, prin PNDL II, un proiect de reabilitare, modernizare și extindere rețele de iluminat public, lămpile vechi fiind înlocuite cu unele economice, pe LED, iar punctele de aprindere au fost și ele modificate. De aceea vrem să facem și stocare de energie. Se va lansa ceva axă nouă, din ce am înțeles, care prevede și stocare. La vremea când am făcut noi proiectul pentru parcul fotovoltaic, nu era și această posibilitate pentru stocare. Așa că o vom accesa, dacă apare. Dorim să fie în completare. Oricum, când am dimensionat parcul, am luat în calcul inclusiv stațiile electrice de încărcare, ca să facă față. Școala va avea panouri fotovoltaice separate, finalizându-se proiectul pentru unitatea de învățământ chiar în această lună“, a transmis Florin Alba (foto), primarul din Băcia.
Doar avantaje
De adăugat că parcul fotovoltaic va genera locuri de muncă, va debita energia în reţea și va reduce emisiile de CO2. Are o putere de 400KW și semnifică înființarea unei stații electrice cu 696 de panouri fotovoltaice monocristaline de 575 Wp. Aceasta are o structură de montaj la sol, cu o orientare E-V și urmează a fi construită pe o suprafață de teren de 7000 mp, în zona drumului de acces la CMID Băcia. În vecinătatea acestui teren există rețele și posturi de transformare 20/0,4 Kv aparținând E-Distribuție pentru racordarea la rețeaua națională de distribuție a anergiei electrice.

