Comunitate

Autorităţile încearcă să salveze un băieţel din Aninoasa

04 copilMaximilian Gânju

Inspectorii de la Protecţia Copilului Hunedoara cer magistraţilor să emită o ordonanţă prin care să poată lua în grijă băieţelul de un an şi opt luni, din Aninoasa, închis de bunica lui în casă. Femeia plecase după băutură iar micuţul a plâns până aproape de leşin.
Incidentul revoltător s-a petrecut marţi după amiază în localitatea Aninoasa, iar cei care au intervenit la salvarea micuţului au fost poliţiştii din localitate, alarmaţi de către vecinii femeii inconştiente. Micuţul de un an şi opt luni a rămas în grija bunicii, mama lui fiind plecată în Italia, iar marţi a fost încuiat în apartament de către femeie, aceasta plecând la Petroşani. Plânsetele micuţului i-au pus în alertă pe vecini, mai ales că ştiau că a rămas singur şi ar putea fi în pericol. Inspectorii Primăriei Aninoasa au făcut o anchetă care a ajuns la Direcţia pentru Protecţia Copilului Hunedoara, iar datele arată că micuţul era neglijat constant şi ar putea fi în pericol. Din acest motiv, specialiştii au cerut, ieri, emiterea unei ordonanţe preşedinţiale pentru ca minorul să poată fi luat din casa femeii.
„Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Aninoasa împreună cu Protecţia Copilului au întocmit dosar pentru instituţionalizarea minorului şi astăzi (n.r. miercuri) se aşteaptă emiterea unei ordonanţe preşedinţiale pentru ridicarea lui”, spun surse din cadrul anchetei. Vecinii femeii inconştiente spun că nu este pentru prima dată când micuţul este neglijat şi chinuit de foame ori sete. Au sperat că bunica lui va înţelege că trebuie să se ocupe de el şi din acest motiv au amânat să alerteze autorităţile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura