Zece deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul Bârcea Mare se vor întrece cu membrii Clubului Pensionarilor din municipiul Deva într-o competiţie de…
O parte dintre inculpaţii condamnaţi în dosarul "Operaţiunea ECO" au fost puşi în libertate de către magistraţii Curţii de Apel…
Liga a IV-a, etapa a XVII-a (ultima a turului): sâmbătă, 1 decembrie, ora 11.30: CSO Retezatul Haţeg - CS Inter…
În ciuda crizei de modele şi valori amintite atât de des în ultima perioadă în mass-media, există în România adolescenţi…
- Doamna Natalia Intotero, cum au fost aceste trei săptămâni de campanie? - Am făcut ceea ce mi-am propus. Am…
Tiberiu Mircea Borca (foto) (ARD), candidat la Camera Deputaţilor pe Colegiul Brad – Valea Mureşului, consideră că ţăranul român nu…
Poate mai mult ca niciodată, anul 2012 a fost anul în care s-a pomenit în numeroase discuţii publice despre Constituţie.…
Cel mai echilibrat şi palpitant tur de campionat al ultimilor ani din Liga a IV-a îşi va desemna campioana de…
Miercuri dimineaţă, site-urile locale ale companiilor Google, Microsoft, Yahoo şi Paypal au fost indisponibile, urmare a unui atac informatic asupra…
Adrian Filer, fost poliţist, actual om de afaceri Pentru că, după ce a fost ofiţer de poliţie cu grad şi…
Flavia Suciu, profesoară la Şcoala Eco Europenă „Andrei Şaguna“ din Deva Pentru că a fost desemnată „Profesorul anului“, ca urmare…
Cârcotaşii au aflat că o candidată la parlamentare din municipiul cu castel şi-a tras afişe cu numele de fată. În…
Profesoara de Chimie a Şcolii Eco Europene „Andrei Şaguna“ din Deva a fost desemnată „Profesorul anului“ în judeţ. Distincţia i-a…
Jucătorii din Liga a IV-a îşi continuă conflictele personale cu arbitrii, deşi întotdeauna, pentru gesturile lor nesportive, primesc sancţiuni drastice.…
Peste 20 de copii din judeţ au fost adoptaţi anul acesta, iar alţi 14 sunt pe cale să-şi găsească un…
Mulţi deveni au considerat că sistemul centralizat de încălzire este prea costisitor, preferând să se debranşeze de la agentul termic…
Maximilian Gânju Va mai trece ceva timp până la proiecţia primului film în cinematograful refăcut de municipalitatea Vulcan. Lucrările de…
Un tânăr de 28 de ani, din Deva, este cercetat penal după ce a fost prins băut la volan. Oamenii…
Consiliul Local Deva a votat recent un proiect de hotărâre pentru achiziţionarea de servicii juridice şi reprezentare juridică. Asta, în…
Miron Cozma (foto) şi-a anunţat prezenţa în Valea Jiului, la Petroşani, pe data de 2 decembrie, când va avea voie…