Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), numărul poliţiştilor de frontieră va fi suplimentat la…
Aleşii judeţeni hunedoreni au aprobat recent o strategie de punere în valoare a potenţialului turistic al judeţului nostru. Potrivit acestei…
Vineri, spre seară, Marius C., un bărbat de 47 de ani, din Orăştie, a făcut-o lată de tot. Deşi era…
Jandarmii montani de la Postul Câmpu lui Neag, alături de salvamontişti şi de un poliţist, au căutat în noaptea de…
FC Hunedoara a călcat strâmb pentru a treia oară în retur şi a pierdut şefia seriei a V-a a Ligii…
Cea mai vândută marcă de bere din SUA, Budweiser, a prezentat noua inovaţie destinată promovării mărcii sale: “Buddy Cup”, paharul…
În acest weekend, vineri şi sâmbătă, la nivel naţional, au fost organizate acţiuni preventive pentru combaterea excesului de viteză în…
Poliţia municipiului Deva a fost sesizată de către o femeie în vârstă de 85 de ani, din Deva, că la…
Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani (locul trei) a suferit cea de-a doua înfrângere din acest sezon al Diviziei Naţionale, în…
Cei patru hunedoreni reţinuţi pentru trafic de persoane au fost arestaţi. Este vorba despre Marian Blidariu, Florin Jancsi Dodo, Tiberiu…
Câteva zeci de familii din municipiul Hunedoara vor primi astăzi, în urma repartiţiei aprobate în consiliul local, locuinţe convenabile. Este…
Minerul Uricani a câştigat derbiul etapei din weekend a Ligii a IV-a Hunedoara, 2-0, în deplasare, cu Gloria Geoagiu, însă…
Revedere fericită pentru doi iubăreţi dintr-o instituţie de control. Prinşi că se giugiuleau într-un birou de la locul de muncă,…
Sâmbătă, staţiunea Geoagiu-Băi şi-a deschis porţile către o vară de distracţie, vremea fiind cum nu se poate mai potrivită. Nu…
O acţiune derulată de către mai multe instituţii de control s-a lăsat cu amenzi şi avertismente pentru comercianţii din mai…
Sportivele de la categoriile „uşoare”, care se pregătesc în cadrul Centrului Naţional de Judo de la Deva, au rămas în…
Vineri, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva a invitat iubitorii de poezie la un eveniment literar susţinut în incinta Deva Mall,…
Membrii hunedoreni ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) şi-au ales, la sfârşitul săptămânii trecute, liderii filialei judeţene…
CNS CSS „Cetate” a obţinut o medalie de aur, una de argint şi trei de bronz la ediţia 2013 (a…
Gheorghe Iuliu Pavel, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor din Petroşani Pentru că vrea cu tot dinadinsul să devină cetăţean de onoare al…