Actualitate

AU PUS ÎN PERICOL CIRCULAȚIA PUBLICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, în data de 11 martie a.c., în jurul orei 05:30, cu privire la faptul că un conducător auto, domiciliat în comuna Teliucu Inferior, ar fi fost implicat într-un eveniment rutier.

Conform primelor verificări, în timp ce se deplasa pe o stradă din comuna Ghelari, bărbatul de 80 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcție de mers într-o curbă la dreapta, răsturnându-se în afara părții carosabile.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor care au dus la producerea evenimentului rutier.


Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni efectuează verificări în cazul unui conducător auto care s-ar fi urcat la volan sub influența substanțelor interzise.
Ca urmare a activităților de monitorizare și supraveghere a traficului, polițiștii din Lupeni au oprit pentru control, în data de 7 martie a.c., un autoturism care circula pe pe DN66A, pe raza aceluiași municipiu. La volanul autovehiculului a fost identificat un bărbat de 35 de ani, din aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, care a evidențiat un rezultatul pozitiv privind consumul unor substanțe interzise. Drept urmare, aceata a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice.

Rezultatele buletinului de analize, emis în data de 10 martie a.c., a confirmat prezența în organismul bărbatului a unor substanțe psihotrope.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Hațeg au depistat un bărbat de 46 ani condamnat la o măsură privativă de libertate, sub aspectul săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

Pe numele bărbatului domiciliat în orașul Hațeg, Judecătoria Hațeg a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la o pedeapsă în regim de detenție pentru o perioadă de 2 ani și 10 luni.

În urma cercetărilor și acțiunilor de verificare, bărbatul a fost identificat în cursul zilei de ieri, 10 martie a.c., pe raza orașului Hațeg.

Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura