Categories: Sport

Au pierdut cu Oltchim, dar au câştigat al 8-lea jucător

Ciprian Marinuţ

Cetate Devatrans a transformat într-o sărbătoare meciul cu „galacticele” de la Oltchim Rm. Vâlcea, disputat în exilul autoimpus de la Sebeş. Devencele au pierdut la un scor onorabil 20-33 (8-14), după un joc frumos, şi au câştigat în publicul din judeţul Alba un aliat fidel şi adevărat.
 

Sărbătoare… picată din cer
Momentul „despărţirii” de Deva s-a dovedit perfect ales de Marian Muntean, finanţatorul echipei Cetate Devatrans. Aducerea campioanelor de la Oltchim la Sebeş, unde localnicii tânjeau demult după „farmecul” şi adrenalina Ligii Naţionale, a transformat meciul într-o sărbătoare… picată din cer. Sala Sporturilor „Florin Fleşeriu” a fost plină ochi cu o oră înainte de start. „Galacticele” au avut parte de o primire specială, cu majorete, Fanfara din Petreşti şi cu aplauze generoase. N-au lipsit nici reprezentanţii autorităţilor, de la preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, până la primarul Sebeşului. Şi pentru că handbalistele de la „Cetate” au fost rapid adoptate, a existat şi o inimoasă galerie de aproximativ 50 de sebeşeni care le-au încurajat în permanenţă.

Public de nota 10
Meciul a fost pe măsura atmosferei şi conform aşteptărilor. Fără antrenoarea daneză Anja Andersen pe bancă, vedetele campioanei au făcut show şi au predat o lecţie de handbal, cu combinaţii de efect, eurogoluri şi alte „artificii”. Cetate şi-a încordat muşchii şi a reuşit să fie o parteneră competitivă, dovadă că a pierdut la o diferenţă de scor onorabilă, de numai 13 goluri, 20-33 (8-14). La final, „galacticele” au fost solicitate minute în şir pentru fotografii şi autografe, iar devencele au fost aplaudate ca echipă gazdă. „Diferenţa putea fi mai mică, însă fetele au fost trădate de emoţii şi au greşit copilăreşte în multe momente. Atmosfera a fost fantastică, iar publicul de nota 10. Am câştigat al 8-lea jucător în suporterii din Sebeş, care ne-au susţinut cu adevărat, cum nu s-a întâmplat la Deva în opt ani de Liga Naţională. Reacţia şi căldura suporterilor mă determină să dublez investiţiile, pentru a ne salva de la retrogradare şi a urca spre performanţă. De acum înainte, ne propunem să câştigăm toate meciurile”, a spus Marian Muntean, finanţatorul echipei devene.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cafteala e ruptă din Rai și-au zis niște pur­tători de pulan din estul regiunii cu…

2 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, alpinist reputat din Petroșani Pentru că a reușit să cucerească cel mai înalt…

2 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Petrila Pentru că a fost condamnat la șase luni de închisoare pentru…

2 ore ago

Intervenții pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara

Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…

2 ore ago

Un microbuz cu opt pasageri s-a răsturnat la Călan

Un microbuz în care se aflau opt per­soane s-a răsturnat, miercuri di­mi­neaţa, în afara părţii…

2 ore ago

Adolescentă atrasă într-o rețea de trafic de droguri

Adolescenta a fost atrasă în re­țeaua de trafic de droguri și de­ter­minată să vândă droguri…

2 ore ago