Nu e supărat
La Ploieşti, în prima partidă de pe teren propriu cu spectatori după 565 de zile, elevii lui Mirel Rădoi au clacat în faţa jucătorilor pregătiţi de legendarul Willy Sagnol.
A fost 2-1 pentru oaspeţi, la capătul
unui meci care a avut de toate: eliminări, penalty ratat, goluri şi multe ocazii de poartă iar evoluţia românilor a fost îngrijorătoare, în perspectiva următoarei partide, cea cu Anglia, programată duminică, 6 iunie, de la ora 19.00.
Spre surpriza oamenilor de fotbal, Mirel Rădoi (foto), selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, s-a declarat mulţumit de prestaţia tricolorilor în meciul amical cu Georgia, scor 1-2, şi nu este supărat pe Răzvan Marin pentru ratarea penalty-ului. „Nu ne-am fi închipuit că ne vor învinge Armenia şi Georgia. Se pare că a devenit o obişnuinţă să pierdem. Nu am ce să le reproşez băieţilor. Rămâne frustrarea ocaziilor ratate. Aveam nevoie de o victorie pentru moral, pentru meciul care urmează în Anglia. Eu v-am spus filozofia mea. Eu v-am spus că vreau să înscriem cu un gol mai mult decât adversarul. Se ştia de la bun început, am declarat public de la început că echipa naţională va încerca să joace ofensiv. Chiar şi astăzi, în 10 oameni am încercat să construim ”. În concluzie, noi rămânem cu filozofia lui Rădoi iar alţii cu victoriile finale. Aşa antrenor, aşa fotbal…
Printr-o circă din judeţ e zarvă mare după ce nişte băieţi au comis-o din nou,…
Daniel Hălăstăuan, președintele Subfilialei de Cruce Roșie din Vulcan Pentru organizarea unui concert de colinde…
Mihai H., adolescent din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie…
Peste 200 de kilograme de articole pirotehnice interzise au fost confiscate, până în prezent, de…
Primăria municipiului Hunedoara a instalat camere video de supraveghere în punctele de colectare a gunoiului…
Magdalena Șerban Conducerea Apa Prod SA Deva vrea să nu modifice tarifele pentru serviciile de…
View Comments
cat de jos trebuie sa mai coboare fotbalul romanesc pentru a ne trezi? atata timp cat conducerea federatiei este la discretia unor impresari si patroni si continua sa le promoveze interesele(nu tocmai corecte) fotbalul romanesc nu are nici o sansa. punem la conducerea echipei nationale niste antrenori fara valoare,fara nici o viziune de joc,dar, ii platim f.bine, avand singurul merit ca nu au valoare, n-au coloana vertebrala, dar, sant ascultatori.