Categories: Sport

Meci amical de fotbal România – Belarus

Astăzi, miercuri, cu începere de la ora 19.00, echipa naţională a României întâlneşte selec­ţionata Belarusului, într-o partidă amicală, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti. Partida este una în care selecţionerul Mirel Rădoi vrea să vadă la lucru jucătorii cu care va evolua în în­tâlnirile din în Liga Naţiunilor, cu Norvegia, pe 15 noiembrie, de la ora 21:45 (Arena Naţio­nală, Bucureşti), şi cu Irlanda de Nord, la 18 noiembrie, de la ora 21:45 (Windsor Park, Belfast).
În meciul amical de astăzi cu Belarus vor intra jucătorii care sunt mai odihniţi, susţine Rădoi. „Nu e o repetiţie, chiar dacă e un ami­cal. Pentru noi contează atitudinea, dar şi re­zultatul, pentru că noi la meci trebuie să apli­căm ceea ce antrenăm. Trebuie să rămânem cu aceleaşi principii, cu presing şi posesie, atât cât ne va permite şi adversarul. Vom ve­dea în acest meci jucători care au avut mai mult timp de recuperare. „, a menţionat el.
„Sunt de acord că poate nu trebuia dis­pu­tat acest amical, aşa cum a zis Mircea Luces­cu, dar nu noi decidem, decid ei (n.r. – FIFA şi UEFA), pentru că e un număr fix de meciuri pe care trebuie să îl ai la sfârşitul anului. Ei cer un minim de 10 partide. Nu poţi să refuzi un amical şi de multe ori nici adversarul”, a adăugat Rădoi.
Selecţionerul echipei naţionale a Ro­mâ­niei, Mirel Rădoi, a convocat 23 de jucători pentru amicalul cu Belarus şi partidele cu Norvegia şi Irlanda de Nord din Liga Na­ţiu­nilor, anunţă Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial. Lotul de jucători este ur­mă­torul:
Portari: Ciprian Tătăruşanu, David Lazăr, Valentin Cojocaru
Fundaşi: Valentin Creţu, Vasile Mogoş, Iulian Cristea, Mihai Bălaşa , Bogdan Ţîru, Ionuţ Nedelcearu, Alin Toşca, Vlad Chiricheş, Nicuşor Bancu, Mario Camora
Mijlocaşi: Răzvan Marin, Alexandru Maxim, Alexandru Băluţă, Erik Bicfalvi, Dan Nistor, Alexandru Albu, Denis Man, Florin Tănase
Atacanţi: George Puşcaş, Denis Alibec
Mirel Rădoi a alcătuit şi o listă de rezervă pe care se află următorii opt fotbalişti: Cris­tian Bălgrădean, Bogdan Mitrea, Cristian Manea, Deian Sorescu, Ovidiu Bic, Mihai Căpăţînă, Andrei Ivan şi Sergiu Buş .

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

2 ore ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

2 ore ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

2 ore ago

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

o zi ago