Asfaltare în standby pe strada Cantemir
Problemele care apar în municipiul Deva cu privire la modul în care au fost, sau mai bine zis nu au fost proiectate căile de acces în zonele unde în ultimii ani s-au construit case, par să nu se mai termine.
În acest caz este vorba de cartierul Viile Noi, unde, strada Dimitrie Cantemir a fost asfaltată în această vară. Doar că, lucrarea nu a fost dusă până la capăt, din cauza unei situaţii cel puţin ciudate. Strada, în loc să se continue drept, la un moment dat este întreruptă de un gard, în spatele căruia a fost ridicat şi un garaj. Astfel că aceasta face o buclă, ocolind garajul amplasat taman în mijlocul ei, îndreptându-se apoi către celelalte două proprietăţi aflate mai sus cu vreo 50-60 de metri. Cei care au instalat reţeaua de alimentare cu apă şi conducta de gaz metan au mers pe marginea străzii curbate, ocolind garajul, până la capătul acesteia. Dar cei care au asfaltat strada Dimitrie Cantemir, n-au procedat la fel. Ei au turnat asfaltul până în faţa garajului, spre supărarea proprietarilor celor două case aflate cu 50 de metri mai sus.
Situaţia ne-a fost sesizată de Remus Vlad, unul dintre proprietarii caselor în faţa cărora nu a ajuns covorul de asfalt. Acesta spune că nu are nimic împotriva vecinilor care au împrejmuit acel loc, care este probabil proprietatea lor. Dar este deranjat că n-a fost finalizată asfaltarea străzii până la capăt, adică până la casa lui. Şi mai spune omul că le-a trimis o petiţie, în acest sens, celor de la Primăria Deva, în care le-a cerut explicaţii, iar după 30 de zile, nu a primit nici un răspuns. Nici că-i albă, nici că-i neagră!
Contactat de noi, Cosmin Vasile, directorul tehnic al Primăriei Deva, a afirmat că lucrările de asfaltare în acea zonă vor continua. Iar despre situaţia de pe strada Dimitrie Cantemir, acesta a spus că a solicitat acte la OCPI pentru a putea clarifica situaţia juridică a terenurilor pe unde trece drumul, iar până în acest moment nu a primit nici un răspuns. Aşa că nu poate să-i răspundă petentului dacă şi când va fi asfaltată bucata rămasă de izbelişte din strada respectivă, deoarece nu se cunoaşte situaţia juridică a terenului.
Să sperăm că, într-un final, lucrurile se vor rezolva.


