Aproape 60.000 de lei, lipsă la Asociaţia de proprietari 22 din Hunedoara

Sorina Popa

Verificările continuă la Primăria municipiului Hunedoara, în ceea ce priveşte modul în care foşti administratori de asociaţii de proprietari au gestionat banii pe care hunedorenii i-au plătit pentru apă.

Nu au plătit dările la stat
Potrivit viceprimarului Dan Bobouţanu, în urma analizei activităţii financiare a Asociaţiei de Proprietari nr. 22, s-au descoperit şi aici nereguli serioase. Controlul s-a făcut pentru perioada septembrie 2011 – mai 2013. Se pare că de data asta, lucrurile sunt şi mai grave. „În baza documentelor prezentate, s-a constatat că aici există un sold de casă de aproape 60.000 de lei, nejustificat. Asta, în situaţia în care asociaţia respectivă are restanţe la societatea Apa Prod de aproximativ 270.000 de lei şi de aproapre 150.000 de lei la Salub. Administratorului de aici i s-a restras atestatul. Vom depune o plângere penală la Parchet, pentru a clarifica situaţia şi la această asociaţie”, a declarat viceprimarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu. Tot la A.P. nr. 22, statele de plată ale salariaţilor sunt incomplete, fără semnături şi neştampilate. De asemenea, nu se regăsesc chitanţele privind plăţile către bugetul de stat. Fostul administrator de la A.P. nr. 22 nu a avut o arhivare corespunzătoare a actelor financiar-contabile.
Se cunoaşte problema unor administratori de la asociaţii de proprietari din Hunedoara, care sunt suspectaţi că au băgat banii cetăţenilor în buzunarele lor, din acest motiv, operatorul de apă fiind nevoit să sisteze, în urmă cu câteva luni, furnizarea apei potabile în aproape tot municipiul. Pe de altă parte, în cazul a cinci administratori înlocuiţi din funcţie, judecătorii le-au redus amenda pe care trebuie să o plătească, după ce au fost reclamaţi, de la 3.000 de lei, la 500 de lei. Ca atare, deşi ei spuneau că au fost iertaţi de amendă, acest lucru nu este adevărat.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ar fi foarte bine s-a veniti si s-a luati un interviu la cetatenii care fac parte din aceasta asociatatii sa vedeti ce o s-a spuna ,este vorba de cetatenii din micro 7 de la blocurile ,33,37,40 ,va asteptam s-a va spunem mai multe ilegalitati ce s-au facut la asociatie 22,cum platim femeie de servici si nu avem ,cum platim presedinte de asociatie si nu avem .

  • Aprofundati controalele domnule viceprimar Dan Boboutanu vor fi mari surprize. Si se cam stie sub a carui obladuire au lucrat anumite asociatii de proprietari, de nu au mai ajuns banii incasati de la oameni, la APA PROD si SALUB. Jecmaneala mare, trai pe vatrai pentru anumie administratore, presedinti de asociatii si altii.

  • Va multumim pentru ca , ati venit si ati stat de vorba cu cetatenii de la blocul 40 ,asteptam sa vedem raspunsul pe care o sa-l primiti de la autoritati la intrebarile noastre si vrem sa le faceti public in ziar ,sa stie cetatenii ca ,suntem ascultati cand suntem furati de functionarii statului si vrem pedepsirea lor .

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

16 ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

16 ore ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

16 ore ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

16 ore ago

Mandat de arestare pentru procurorul Bucurică, după scandalul din discoteca din comuna Ribița

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ieri arestarea de îndată a pro­curorului Radu…

16 ore ago

Sanatoriul Geoagiu – În linie dreaptă pentru noi servicii de îngrijire, cele paliative

Magdalena Șerban Îngrijirea paliativă este centrată pe îmbunătățirea calității vieții celor care suferă de boli…

16 ore ago