Pe timpul manifestaţiilor prilejuite de sărbătorile de iarnă, jandarmii hunedoreni au fost prezenţi în locurile publice pentru a oferi cetăţenilor judeţului un climat de linişte şi siguranţă.
Astfel, în perioada 22 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017, peste 170 de jandarmi au asigurat ordinea publică la 64 de manifestaţii cultural-artistice şi religioase, care s-au organizat în spaţiul public. Prin activitatea desfăşurată de jandarmi, alături de reprezentanţii celorlalte instituţii cu atribuţii, pe timpul desfăşurării acestor manifestaţii nu s-au înregistrat evenimente deosebite. Totodată, în această perioadă, caracterizată de un aflux mare de turişti, peste 320 de jandarmi montani au acţionat în staţiunile montane din judeţ, precum şi pe traseele adiacente acestora, pentru menţinerea unui climat de linişte.
În perioada 22 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017, jandarmii hunedoreni au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.750 lei, pentru diverse fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sau pentru exploatarea neconformă a pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement.
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…