Categories: Actualitate

Urmează o perioadă de foc pentru jandarmii hunedoreni

Natalia Bumbac

În timp ce toată lumea intră în vacanţă, pentru jandarmii hunedoreni urmează două săptămâni de foc. O perioadă extrem de încărcată din punct de vedere al misiunilor la care zilnic vor fi solicitaţi, începând cu protestul care s-a anunţat azi, 20 decembrie, la Deva şi continuând cu evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă sau comemorării Revoluţiei din ‘89.
În total, aproximativ 300 de jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara vor fi la datorie, fiind solicitat sprijinul echipei de jandarmi mobilă Timişoara pentru revelioanele organizate în aer liber la Brad, Lupeni şi Vulcan.
Şeful IJJ Hunedoara, colonelul Robert Vîţă, a precizat că pe perioada celor două săptămâni de evenimente a fost întocmit un plan special de măsuri, în colaborare cu alte instituţii care au rol în menţinerea şi supravegherea ordinii şi siguranţei publice. Totul pentru ca oamenii care vor participa la aceste manifestări să fie în deplină siguranţă. Şeful IJJ Hunedoara a mai arătat că până la acest moment, jandarmii au fost solicitaţi să supravegheze 20 de evenimente cu o prezenţă numeroasă din perioada sărbătorilor de iarnă, dintre care 15 baluri de Anul Nou. Totodată, jandarmii vor supraveghea în permanenţă zonele staţiunilor montane din judeţ, unde se anunţă un aflux de mii de turişti. În plus, în cazul unor calamităţi majore vor interveni echipele de salvare montană, pregătite în acest sens.
Pentru a evita astfel de situaţii, IJJ Hunedoara le recomandă turiştilor şi amatorilor de sporturi de iarnă să se echipeze corespunzător, să evite să se aventureze în zone necunoscute şi să urmărească prognoza şi avertizările meteorologilor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sebastian Halasz, excelență decebalistă pe acoperișul Turciei

Sebastian Halasz, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Decebal” din Deva, a cucerit…

9 ore ago

Alpinistul Adrian Ahritculesei: Următoarea mare provocare, POLUL NORD

„După 7 Summits, 7 Volcanoes și atin­gerea Polului Sud Geografic, ur­mă­toarea mea mare provocare este…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șeful unei asociații dintr-o urbe din re­giu­ne a ajuns în centrul mai multor scandaluri după…

9 ore ago

Bulina albă

Dorel Schiopu, șef Stație CFR Petroșani Pentru marcarea împlinirii a 425 de ani de la…

9 ore ago

Bulina neagră

Luminița F., din Petroșani Pentru că este acuzată de înșelăciune și a fost trimisă în…

9 ore ago

Echipament performant care aduce un plus important de eficiență și siguranță în misiunile de căutare și salvare

Un nou proiect deosebit, dedicat structurilor Salvamont care au in­vestit în pregătirea, brevetarea și men­ținerea…

9 ore ago