Antrenamentele vizează modul de acţiune al structurilor montane şi intervenţia jandarmilor în sprijinul posturilor montane pentru rezolvarea unei situaţii tactice. Potrivit comunicatului transmis de IJJ Alba, la misiunea de antrenament participă militari de la IJJ Alba, Hunedoara, Mureş, ISU Alba, reprezentanţi ai Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, Salvamont Alba şi Inspectoratul General de Aviaţie cu un elicopter MI-17. Exerciţiile de instruire se desfăşoară în judeţul Alba, localitatea Arieşeni, în zonele Cheile Ordâncuşei, Peştera Poarta lui Ionele, Vârful Clujului şi Poiana Călineasa din Munţii Apuseni, unde forţele angrenate vor acţiona în baza unor scenarii adaptate după posibile situaţii reale de intervenţie. Misiunea are ca scop dezvoltarea capacităţii de colaborare în sistem integrat a tuturor instituţiilor implicate, precum şi verificarea capacităţii de reacţie şi intervenţie a forţelor de ordine, în diferite situaţii. Prin intermediul acestei misiuni se urmăreşte evaluarea resurselor umane, tehnice şi de comunicaţii, precum şi descoperirea vulnerabilităţilor şi a verificării capacităţii de cooperare între instituţiile implicate în acţiuni de intervenţie în zone montane. (N.Bumbac)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…