Categories: Actualitate

Aproape 200 de hunedoreni s-au angajat ieri


Aproape 200 de persoane au reuşit să-şi găsească o slujbă, după ce au participat, ieri, la Bursa locurilor de muncă, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), la sediile locale din 12 oraşe ale judeţului Hunedoara.

Monitorizează acţiunea
La dispoziţia participanţilor au fost puse 595 de posturi libere, oferite de 235 de angajatori, cele mai multe fiind în oraşele Deva (170), Petroşani (80) şi Hunedoara (61), în aceste localităţi constatându-se, de altfel, şi un interes crescut pentru acţiunea organizată de AJOFM.
„La finalul Bursei locurilor de muncă au fost angajate direct 191 de persoane. Alte 290 au fost selectate pentru în cadrare. În cazul acestora din urmă, AJOFM va monitoriza, după un interval de 30 de zile, câte dintre ele au fost angajate“, a declarat directorul coordonator al AJOFM Hunedoara, Vasile Iorgovan.

Selecţie de slujbe din ţări ale UE
AJOFM Hunedoara organizează periodic, la fiecare sfârşit de lună, câte o bursă a locurilor de muncă, pentru şomerii din judeţ. Cu acest prilej, persoanele aflate în căutarea unei slujbe primesc gratuit şi câte un exemplar din publicaţia „Piaţa muncii“, editată de AJOFM Hunedoara, în care se regăsesc posturile libere oferite de angajatorii locali, dar şi o selecţie a unor slujbe din ţări ale Uniunii Europene. Rata şomajului în judeţul Hunedoara este de 9,03 la sută, cu un număr de 18.900 de şomeri aflaţi în evidenţele AJOFM.  (A. Năstase)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

3 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

4 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

4 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

4 zile ago