Peste noapte, am devenit un judeţ bogat

Nicolle Ebner

Printr-un ordin al ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, toate comunele din judeţul Hunedoara s-au îmbogăţit peste noapte, în schimb, au sărăcit, subit, alte judeţe. Gradul de sărăcie contează în stabilirea punctajului de eligibilitate a proiectelor întocmite de primării pe Măsura 3.22-privind dezvoltarea satelor. Însă, modificarea gradului de sărăcie, cu 10 ore înainte de expirarea termenului de depunere a dosarelor, scoate din cursă comu-nele hunedorene.

Ordinul de la ora 2 dimineaţa
În luna iunie a acestui an, a fost lansat ghidul pentru aplicarea proiectelor pe Măsura 3.22, pentru dezvoltarea satelor. Unul dintre criteriile de departajare este gradul de sărăcie, or, la acea vreme, ghidul era însoţit şi de lista localităţilor din ţară, cu gradul de sărăcie aferent. Însă de ieri, localităţile hunedorene care se încadrau în gradul mediu de sărăcie (între 40 şi 59,9 la sută), au fost scoase din această categorie, prin Ordinul nr. 510, semnat de ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, în data de 29.07.2009, şi care a fost postat pe site-ul ministerului în dimineaţa zilei de ieri, la ora 2.00. Ordinul prevede actualizarea gradului de sărăcie, cu 10 ore înainte de expirarea termenului limită de depunere a proiectelor (31 iulie, ora 12.00), iar ca urmare a actualizării, comunele hunedorene s-au îmbogăţit peste noapte, fiind trecute la categoria localităţilor cu grad normal de sărăcie-sub 40 la sută.

Concluzia lui Moloţ
„Lunca Cernii, de exemplu, era trecută în ghid cu grad de sărăcie de 57,7 la sută, adică primea şapte puncte la un proiect de dezvoltare a comunei, iar de vineri noaptea, am constatat că este sub 40 la sută grad de sărăcie, deci primeşte doar cinci puncte”, declară preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ. În schimb, au sărăcit o mulţime de alte comune din alte judeţe, pentru a beneficia de punctaj maxim. „Este clar o bătaie de joc a acestui guvern şi o discriminare totală a locuitorilor acestei ţări. Nu au avut timp să trieze primăriile pe criterii politice, aşa că au acţionat la grămadă, în tot judeţul, pentru că preşedintele este liberal. Şi-au bătut joc de o comunitate întreagă. Este o mârşăvie să spui că hunedorenii sunt mai bogaţi, în condiţiile în care, în 2008, rata şomajului era de 4,2 la sută, iar acum a ajuns la 10 la sută şi este în creştere”, mai declară preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ.

Au găsit modalitatea de a le scoate din cursă
Moloţ, împreună cu toţi primarii defavorizaţi, va ataca în contencios administrativ actul normativ semnat de ministrul Sârbu. „Primarii au cheltuit banii comunităţilor pe proiecte, pe firme de consultanţă. Să schimbi regulile jocului în ultimele ore, este inadmisibil”, a adăugat Moloţ. Singura modalitate de a scoate din schemă primăriile PNL a fost cea de modificare a gradului de sărăcie, criteriu care a dus la scăderea punctajului. Numai că, în judeţul Hunedoara, PSD şi PDL şi-a pedepsit şi propriile primării, adică electoratul din mediul rural, care le-a adus cele mai multe voturi. Potrivit datelor oficiale, ieri, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Hunedoara, au fost înregistrate 30 de proiecte. Cinci depuse de primari PDL, şase-PSD, 1-PNG, 1-ONG din Ghelari, şi 17 proiecte aparţin primarilor PNL.

Şi-au împărţit frăţeşte banii Uniunii Europene
 Mircea Ioan Moloţ spune că, doar 250 de proiecte din toată ţara vor fi finanţate de UE, şi se pare că partidele aflate la putere şi-au împărţit frăţeşte, pe criterii preferenţiale (câte 125 de căciulă), numărul comunelor beneficiare. Că este vorba de jocuri murdare ale puterii şi de discriminare pe criterii politice, o demonstrează cazul judeţului Dâmboviţa, judeţul de baştină al directorului coordonator al APDRP, Gavril Mihai Vădan (PDL). Prin ordinul ministrului Ilie Sârbu (PSD), aproape 30 de comune din judeţul Dâmboviţa, situat la o aruncătură de băţ de Bucureşti, au fost trecute la gradul maxim de sărăcie, de peste 60 la sută.
În urma insistenţelor şi a intervenţiilor preşedintelui CJH, precum şi ale altor preşedinţi de consilii judeţene, ieri, ministrul Ilie Sârbu şi-a anulat propriul ordin, semnat  în 29 iulie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Smecheri astia de la putere, pedelisti, dar si pesedisti. Repede s-au gandit cum sa-si imparta si acesti bani europeni destinati satelor. Numai ca, spre ghinionul lor, nu toti din tara asta sunt prosti. Mai sunt si oameni destepti.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A pozat ani de zile într-un oponent al unui primar, s-a bătut cu de­ciziile sale…

11 ore ago

Județul Hunedoara poate deveni Destinația Anului 2024

Județul nostru are patru obiective în­scrise în cea mai importantă competiție din turismul românesc: Cetățile…

12 ore ago

Bulina albă

Denisa Oniciu din cadrul Detașamentului de Jandarmi Petroșani Pentru că a obținut medalia de bronz…

12 ore ago

Bulina neagră

Costantin N., judecat pentru furt Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat…

12 ore ago

Mama unui tânăr, dispusă să ajungă la închisoare pentru a-și „salva” copilul

Tânărul a provocat un accident rutier cu autoturismul familiei și ar fi rămas fără permis…

13 ore ago

Zeci de articole de îmbrăcăminte – furate de un bărbat din Deva

Bărbatul din municipiul Deva a intrat într-un magazin universal din localitatea Petrila, și-a încărcat coșul…

13 ore ago