Rovana Plumb a făcut o analiză a proiectelor aprobate pe Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), dar şi obiectivele în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene până la sfârşitul acestui an.
„Avem toate premisele create de a lansa tot ceea ce înseamnă linii de finanţare. Mai avem de lansat 19 la sută din total alocare program (Programul Operaţional Infrastructură Mare, n.r.) de 23 de miliarde de euro şi acest lucru să fie făcut până la 30 iunie, anul acesta. De asemenea, toate proiectele care sunt în evaluare să poată să fie contractate până la sfârşitul acestui an. Obiectivul pe care l-am propus în ceea ce priveşte absorbţia, atât Ministerul Fondurilor Europene, cât şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care gestionează Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional Capacitate Administrativă, să fie atins la sfârşitul anului 2018, în sumă de 1,9 miliarde de euro”, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.
Proiectul european derulat de operatorul de apă şi canalizare din Valea Jiului a fost dat ca exemplu de Rovana Plumb, alături de alte investiţii de infrastructură mare derulate la nivel naţional în diferite domenii. „Avem în vedere nevoia de a asigura populaţia cu servicii de apă şi canalizare, extinderea sistemelor de apă şi canalizare, ca proiecte noi în judeţele Galaţi, Vrancea, Alba şi în Valea Jiului. Acestea sunt în implementare“, a spus oficialul. Pe 22 mai 2017, Rovana Plumb a semnat primul proiect de infrastructură mare, cel de la Apa Serv Valea Jiului.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…