Comunitate

APA PROD Deva a câștigat locul secund la concursul „VASILE CIOMOȘ” – ediția a XV-a, organizat de Asociația Română a Apei

Magdalena Șerban

Recent, profesioniștii în detecția pierderilor de apă din cadrul com­paniilor de profil din toată țara și-au testat abilitățile la Craiova, la cea de-a XV-a ediție a concursului „Detecția pierderilor de apă – Vasile Ciomoș“. Timp de două zile, un număr record de 26 de echipe au intrat în com­pe­tiție pentru a-și demonstra pro­fe­sio­na­lismul. Echipa de detecție pierderi APA PROD S.A formată din ing. Nicula Niculaie, ing. Luță Marius, inst. Junea Stefan și inst. Ștefan Daniel a obținut locul II, adjudecându-și po­zi­ția prin identificarea cu succes a pier­derilor de apă pe rețele reale, mai exact pe trasee pregătite de orga­ni­zatori.

Brăila, Deva și Bistrița
Ceremonia ediției din acest an a fost condusă de Ilie Vlaicu, președintele Asociației Române a Apei, Alin Șuiu, direc­torul general al Compania De Apa Oltenia S.A. – gazdă și Călin Neamțu, director general al Compania de Apă Someş S.A. și, totodată, președinte al Comisiei Principale Rețele Apă Po­tabilă. Probele din teren denotă un profesionalismul ridicat, dar și pre­gă­tirea tehnică a tuturor echipelor par­ti­cipalte. Câștigătorii sunt membrii e­chi­­pei aparținând Companiei de Uti­lități Publice Dunărea Brăila S.A, iar pre­miul II a fost acordat echipei apar­ți­nând Com­­paniei APA PROD S.A. Deva. Pre­miul III i-a revenit echipei Com­pa­niei AQUABIS S.A Bistrița. Premiile au fost acordate de Asociația Română a Apei cu sprijinul sponsorilor acestei e­diții, și a­nume Klarwin, Envirotronic Srl, BLEJKAN, Sebakmt Megger Germany GmbH.

Dintre cei mai buni
,,Concursul este important pentru toți operatorii din domeniul apei pen­tru că în fiecare an sunt puse în va­loa­re nu doar profe­sio­na­lismul par­ti­ci­pan­ților, ci și per­formanțele echipa­men­telor de ultimă generație folosite de operatori pentru detectarea pier­derilor. Munca în echipă, pro­fe­sio­na­lismul și determi­na­rea au dus la per­for­manță. De altfel, com­pe­tiția e una dedicată pro­fe­sio­niș­tilor cu un nivel ri­dicat de pregătire teh­nică, par­ti­cipanții fiind se­lectați dintre cei mai buni spe­cialiști în de­tec­ție pier­deri apă. Îi felicit pe toți pentru efortul de­pus și le urez succes pe mai de­parte”, a trans­mis ing. Dorin Gligor (foto), directorul general al S.C. APA PROD S.A. Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura