Anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru perioadele fiscale 1 iulie 2015 – 31 dec. 2017

Pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, Transparenţă decizională, a fost publicat, în data de 9.05.2019, Proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Motivul emiterii actului normativ, privitor la anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, este conţinut în Nota de fundamentare, astfel:
– inechităţile rezultate de aplicarea prevederilor legale urmare cărora, în anumite situaţii, persoanele fizice sunt obligate la plata unei contribuţii de asigurări sociale de sănătate calculată la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară cu toate că veniturile realizate se situează sub acest nivel.
Astfel, pentru perioadele fiscale 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017, pentru persoanele care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, baza lunară de calcul a contribuţiei a fost condiţionată de un plafon minim, respectiv, de valoarea salariului de bază minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre de Guvern, astfel încât dacă venitul lunar realizat a fost sub plafonul minim, contribuţia s-a calculat asupra acestui plafon.
Situaţia mai sus prezentată este valabilă până la data de 31 decembrie 2017. Începând cu data de 1 ianuarie 2018 s-a trecut de la sistemul de stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate de către organul fiscal competent prin decizii de impunere, la sistemul de autoimpunere (calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează de către contribuabil – persoană fizică prin declaraţia unică), iar contribuţia se datorează numai de către persoanele fizice care realizează venituri de cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară. Persoanele care realizează venituri sub acest nivel, precum şi persoanele care nu realizează venituri, pot opta pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, pentru dobândirea calităţii de asigurat.
Schimbările preconizate, privitoare la contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, vizează, în principal, următoarele:
– se propune reglementarea anulării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele fizice pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară sau, după caz, la valoarea a 12 salarii de bază minime brute pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare sau a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceleaşi prevederi se propun şi în cazul persoanelor fizice care nu au realizat venituri în perioada fiscală cuprinsă între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017, pentru care baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită potrivit Legii nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare sau a Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este salariul de bază minim brut pe ţară. Prevederile proiectului de act normativ nu se aplică persoanelor fizice pentru care organul fiscal a emis decizie de impunere ca urmare a opţiunii acestora pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în conformitate cu prevederile art. 180 din Legea nr. 227/2015, astfel cum au fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 112/2016, respectiv fie lunar, pe o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declaraţia, fie la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit legii. De asemenea, se propune ca pentru aceeaşi perioadă organul fiscal să nu mai emită decizie de impunere.
De menţionat, totodată, şi următoarele:
– anularea obligaţiilor fiscale se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale, care va fi comunicată contribuabilului.
– în cazul în care, anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura celor avute în vedere în proiectul de act normativ, acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere.
– procedura de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă se aprobă prin ordin al ministrului Finanţelor Publice, la propunerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se emite în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordonanţei de urgenţă.

 

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.
Societate de consultanţă fiscală • Societate de audit financiar
email: office@tvgtax.ro

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

9 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

11 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

11 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

11 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

11 ore ago