La General Berthelot, primăriţa Marina Huzoni (foto) i-a transmis lui Moş Crăciun că trebuie să vină cu daruri la copiii din comună. Aşa că 40 de preşcolari şi şcolari până în clasa a IV-a vor primi pacheţele cu produse specifice sărbătorilor iernii.
Nici părinţii copiilor nu sunt lăsaţi deoparte, pe 16 decembrie, putându-se bucura de colinde interpretate de un grup de teologi.
„Localnicii primesc, cu drag, un spectacol de colinde. Mai ales, când acestea sunt cântate de oameni care transmit mesajul divin. şi anul trecut am avut un astfel de concert şi e binevenit şi în acest an. De asemenea, Moş Crăciun îşi va deschide desaga, pentru a oferi pacheţele celor 40 de copii din comună, iar aceştia ne vor dărui o reprezentaţie artistică”, a anunţat Marina Huzoni, edilul-şef din General Berthelot. Pe de altă parte, veştile ce vin spre primărie sunt şi ele bune, taxele şi impozitele fiind achitate în proporţie de 93 la sută. Administraţia locală consideră că lumea încă mai are ceva timp să achite restanţele, aşa că anul se va termina cu bine.
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…