Categories: ActualitateFlash

Ţinutul Pădurenilor, adus la Deva

Magdalena Şerban

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi în parteneriat cu Palatul Copiilor Deva şi Primăria comunei Lelese au organizat, vineri, vernisajul expoziţiei etnografice „Satul românesc, între tradiţie şi modernitate”, oferind vizitatorilor o incursiune în mediul rural din zona pădurenilor. Expoziţia va fi deschisă până în luna ianuarie şi a fost primită cu mult interes de către deveni.

Obiecte de mare valoare

„Am invitat hunedorenii la un eveniment aparte, prin aducerea unor elemente tradiţionale ale sătenilor din zona pădurenilor, la Deva. Au fost expuse cele mai frumoase şi valoroase costume din acest ţinut, unele dintre ele cu vechime de peste 150 de ani, podoabe ce le purtau femeile la evenimente speciale, cum ar fi căsătoria, nedeea etc. Chiar şi familia domnului primar din comuna Lelese, Ciprian Achim, ale cărei obiecte au fost aduse la muzeu şi expuse, a avut nunta acum 16 ani, după toate obiceiurile locale, în costum pădurenesc şi cu podoabele specifice. Obiectivul nostru a fost acela de a promova tradiţiile şi valorile culturale ale satului românesc şi ne-am propus, împreună cu doamna Doina Işfănoni şi cu domnul Rusalin Işfănoni, care a scris şi o lucrare de doctorat pe această temă, ca în anul următor, să publicăm un album dedicat costumelor din acest ţinut”, a spus Liliana Ţolaş, managerul MCDR.

Fiecare exponat are istoria lui

La rândul său, primarul comunei Lelese, Ciprian Achim, a arătat: „noi, cei din Lelese, de 15 ani, suntem angrenaţi în asemenea expoziţii, unele organizate în judeţ, iar altele prin ţară. Am fost şi la muzee din Bucureşti şi Sibiu, însă aici, la muzeul devean, suntem pentru prima dată sub această formulă. Am adus cele mai reprezentative elemente din colecţie (de la cămăşi de peste 130 de ani, până la ornamente de la porţi de peste 150 de ani vechime sau podoabe ale femeilor, făcute de către bărbaţi – de exemplu, salbele din argint). Sunt trei vitrine cu argintărie şi podoabe din cositor şi multe alte elemente, care nu au cum să nu cucerească prin originalitate. Consider că expoziţia se adresează atât publicului larg, cât şi specialiştilor”, a apreciat primarul comunei Lelese.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago