Magdalena Şerban
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR), cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, organizează în perioada 23-25 martie 2017, cea de-a cincea ediţie a simpozionului internaţional „Piese arheologice minore şi semnificaţia lor”. Festivitatea de deschidere are loc astăzi, începând cu ora 10, în Palatul Magna Curia.
„La această manifestare ştiinţifică, de organizarea căreia se ocupă un comitet de specialişti din cadrul instituţiei noastre (dr. Nicolae Cătălin Rişcuţa, dr. Oana Tutilă, dr. Cătălin Cristescu şi dr. Antoniu Marc) vor fi prezentate 35 de lucrări, în limba engleză, alături de cercetători în domeniu de la principalele muzee şi instituţii de învăţământ superior din ţară urmând să fie prezenţi şi colegi din Franţa, Ungaria, Marea Britanie, Serbia şi Bulgaria. Cu acest prilej va fi lansat şi volumul „Archaeological Small Finds and Their Significance. Proceedings of the Symposium on Games and Toys”, editat de dr. Oana Tutilă, dr. Nicolae Cătălin Rişcuţa şi dr. Iosif Vasile Ferencz şi care cuprinde comunicările prezentate la ediţia anterioară a simpozionului, desfăşurată în primăvara anului 2015. Despre volum va vorbi dr. Paul Pupeză, specialist în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca”, se precizează în comunicatul trimis de reprezentanţii MCDR Deva.
Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…
Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…
V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…
Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…
Judecătoria Brad a respins plângerea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…