Categories: Actualitate

ANI scoasă forţat la pensie

Volodia Macovei

Ieri, Camera Deputaţilor, printr-o combinaţie mortală de interese care a pus, din nou, în aceeaşi barcă şi PSD, cu partenerii de alianţă, şi PNL, care a tăcut ca acela în cucuruz, a adoptat legea care trimite Agenţia Naţională de Integritate (ANI) la pensie forţată. În fapt, această lege, pregătită de mult în laboratoarele politice, scoate din incompatibilitate primarii şi preşedinţii de consilii judeţene care sunt, în acelaşi timp, şi membri ai adunărilor generale ale companiilor de utilităţi de nivel local.
Clasa politică a tot fremătat pe această temă, sub presiunea uriaşă a aleşilor locali – cei care sunt principalele motoare electorale în orice scrutin -, dar criticile societăţii civile au tot amânat punerea în practică a marii şmecherii. În condiţiile în care, ştim bine, sunt o mulţime de aleşi locali, primari şi şefi de judeţ, declaraţi incompatibili de ANI şi aflaţi în procese cu agenţia, această lege vine ca o gură imensă de oxigen, cei cu musca pe căciulă putând să răsufle uşuraţi, iar cei ce vor dori să controleze la sânge companiile de utilităţi, nu vor mai avea motive de îngrijorare de acum încolo.
Iată cum, sub perdeaua de fum a disputelor politice sterile, pe tema Băsescu şi demisia de onoare, sau pe tema fuziunii de dreapta care va răsucii polii magnetici ai politicii româneşti, parlamentarii, aleşii noştri în legislativ, au copt-o de o mare uşurare şi de o viitoare golăneală în spiritul legii.
Marea găselniţă care scapă aleşii locali a fost votată „pentru” de 215 deputaţi, 36 de deputaţi au fost împotrivă, iar 62 s-au abţinut. În schemă politică, marii susţinători ai legii au fost cei din PSD, PP-DD, UNPR, PC şi minorităţile naţionale, fără UDMR. PNL a făcut pe mortul, lăsând să treacă valul, 13 dintre liberali chiar votând „pentru”. Împotrivă au fost doar democrat-liberalii, în majoritate, şi mare parte din neafiliaţi.
Aşadar, când e vorba de forjat la banul şi interesul public în interes personal sau de grup, toţi sunt fraţi. Acum, ANI nici nu mai are rost să existe.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

o zi ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago