Autoconservarea edilică

Volodia Macovei

Cea mai mare nenorocire pe capul românului este incompetenţa aleşilor locali, combinată cu interesele personale sau reaua voinţă a acestora. Din această combinaţie mortală, localităţile României se aleg mai ales cu pagube, dar aleşilor nu le pasă, pentru că păgubiţii sunt cetăţenii la grămadă, cei care i-au trimis să le reprezinte interesele.

Dacă ar avea cineva voinţa titanică de a aduna, la un loc, chiar şi numai cazurile de abuz, deturnare, proastă gestiune a banilor publici provenite din deciziile aleşilor locali din toată ţara, din cele evidenţiate de presa românească, rezultatul ar fi o mare bibliotecă de documente, demnă ca mărime de un important centru universitar. Nu există zi în care informaţiile de presă să nu cuprindă zeci de măgării făcute de consilii locale de peste tot, astfel încât devine aproape imposibil de cuantificat întreaga istorie a furtului din buzunarul cetăţeanului român.
Combinaţia golănească de la Hunedoara, din afacerea Parcul Corvin, este cel mai recent exemplu urmărit de noi, dar el este ca un model repetitiv al felului în care consiliile locale, în cârdăşie, de cele mai mute ori, cu conducerea primăriilor şi cu marii afacerişti din zonă, pustiesc fără milă visteriile administraţiilor, locurile unde se adună banii noştri. La Hunedoara, sub un primar fie ignorant de-a binelea, fie băgat până în gât în afacere, consiliul local a votat un contract tembel, prin care municipalitatea lăsa la îndemâna unei firme fără obraz, pe veci, fără condiţii, ditamai parcul. S-a văzut bine că încercarea a fost de a şterpeli un teren din avutul public, dar chiar dacă hoţia nu a ieşit, nici mizeria din contractul respectiv nu s-a dus.
Ei bine, fără nici o jenă, oameni care şi-au pus semnătura pe contractul respectiv, cu ani în urmă, ţipă cât îi ţin bojocii că nu e în regulă, că a fost o decizie proastă: hoţul strigă hoţii!
Iar acest exemplu de ultim ceas e doar o picătură în oceanul de neobrăzare edilică. Mulţi dintre aleşi nu au altă ţintă în activitatea lor, decât să mai găsească o şmecherie, o golănie de gestionat, să mai apeleze vreun hoţoman darnic la serviciile lor. Nici prin umbra neuronului nu le trece ideea de a face ceva pentru cetăţean, ceva care să facă viaţa acestuia mai bună. Ei sunt aleşi, pentru că sunt cei mai deştepţi, cei mai frumoşi, şi singura lor obligaţie este să-şi menţină deşteptăciunea şi frumuseţea în lux.