Categories: ActualitateFlash

Investiţii de 10 milioane de lei, blocate de contestaţii

Volodia Macovei

O licitaţie extrem de importantă, pentru lucrări în valoare de 10,2 milioane de lei în comuna Veţel, a fost amânată din cauza unei serii de două contestaţii depuse de o firmă din Deva. În acest moment, nu se ştie exact când se vor lămuri lucrurile şi când va avea loc această licitaţie.

Proiecte indispensabile comunei
În mod salutar, comuna Veţel este în situaţia de a beneficia de fonduri generoase, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu care să rezolve cele mai multe din problemele mari ale comunei. Conform documentelor de licitaţie, este vorba de trei loturi de lucrări, primul reprezentând proiectare şi execuţie lucrări pentru construcţia creşei din localitatea Veţel, în valoare de 991.116 lei, cel de-al doilea reprezentând  proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul „Modernizare drum comunal DC 130 Veţel-Căoi”, în valoare de 1.246.680 lei, iar cel de-al treilea reprezentând proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul „Alimentare cu apă a localităţilor Veţel şi Herepeia; Canalizare şi staţie de epurare pentru localităţile Veţel şi Herepeia; Alimentare cu apă a satului Leşnic; Canalizare şi staţie de epurare pentru localitatea Leşnic”, în valoare de 7.996.827 lei. Am dat aceste detali tocmai pentru a se înţelege importanţa investiţiilor.

Contestaţii în serie
Dar iată că, deşi ofertele pentru aceste lucrări trebuiau deschise pe 30 septembrie 2013, urmând ca ele să fie atribuite, lucrurile s-au complicat. Astfel, din data de 27 septembrie, licitaţia a fost suspendată. Motivul suspendării a fost decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) din 24 septembrie 2013, ca urmare a unei prime contestaţii depuse în 18 septembrie de societatea Carpat Construct Agregate din Deva.
Deşi, în 19 septembrie 2013, Primăria Veţel a comunicat o serie de măsuri de remediere a documentaţiei de atribuire, anunţând data de 3 octombrie 2013 pentru o nouă sesiune de depunere a ofertelor, în 24 septembrie, Carpat Construct Agregate Deva a contestat şi aceste măsuri.
Una peste alta, acum, licitaţia este blocată, în aşteptare. Primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN: „În acest moment, pot spune doar că suntem în clarificări, pentru că trebuie rezolvată contestaţia. Încă nu ştim cât vor dura aceste clarificări, dar odată rezolvate, vom stabili rapid o nouă dată pentru depunerea ofertelor”. Necazul este că, din cauza acestei situaţii, posibilii ofertanţi stau şi ei în aşteptare.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

7 ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

7 ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

7 ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

7 ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

7 ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

7 ore ago