Record de investiţii la Veţel

Magdalena Şerban

Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR, administraţia publică din Veţel a câştigat o serie de proiecte care urmează să se şi materializeze.

Milioane de euro în comună
„La ora actuală avem semnate două contracte de finanţare pe Măsura 7.2. (infrastructură rurală). Primul vizează modernizare de drumuri şi străzi interioare (în total sunt 5,7 kilometri). Valoarea lucrărilor este de un million de euro. Aceste drumuri sunt degradate, după ce s-au făcut lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canalizare. Proiectul tehnic se află în verificare la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) şi urmează licitaţia de atribuire. Un alt program este cel de introducere a reţelei de canalizare în satul Mintia (de un million de euro). Beneficiare vor fi peste 335 de gospodării. Nu e prevăzută şi staţie de epurare, dar avem aviz pentru utilizarea Staţiei de epurare din Deva. Până acum s-a apelat la fose septice, pentru a se rezolva problema canalizării. Urmează verificarea proiectului tehnic şi a caietului de sarcini, apoi organizarea licitaţiei. Tot prin PNDR mai avem declarate eligibile două cămine culturale pentru care vom semna contractul de finanţare. La cel din Veţel avem un sistem performant de încălzire şi dotarea sălii de spectacole. La căminul din satul Herepeia vom face reabilitări interioare şi exterioare, înlocuire acoperiş, grupuri sanitare, încălzire etc. În total, valoarea lucrărilor de reabilitare a celor două cămine se ridică la 400.000 de euro. Aşteptăm semnarea contractului de finanţare. De asemenea, la Mintia avem un proiect pentru înfiinţarea unei grădiniţe cu două grupe (aproximativ 30 de preşcolari) şi dotarea ei (peste 250.000 de euro). Mai avem depus pe aceeaşi axă un proiect de modernizare şi dotare a căminelor culturale din localităţile Boia Bârzii Bretelin şi Muncelu Mare. Aşteptăm notificarea de conformitate”, a precizat Ioan Henţiu (foto), primarul comunei Veţel. Acesta are şi o altă bucurie, pentru că a primit undă verde pentru alte şase proiecte de importanţă majoră pentru comunitate. Totodată, prin Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor se va accesa un proiect de modernizare a iluminatului public din comună (100.000 de euro). Prin urmare, câteva milioane bune de euro vor ajunge la Veţel.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Felicitari Domnule Primar!

    Sunt ani buni de cand urmaresc (cu placere!)realizarile Primariei Vetel pe care o conduceti. Sunt lucrari mari, de mare folos cetatenilor si neaparat necesare traiului oamenilor ,in present dar si in viitor!
    Cu urari de succes in tot ceea ce intreprindeti in folosul
    locuitorilor comunei,
    Ing.Rodica Singer

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

4 ore ago