Categories: Comunitate

Urmează un an cu noi investiţii la Veţel

 

Magdalena Şerban

În 2018, administraţia locală din Veţel va începe lucrările la o serie de investiţii, după ce a câştigat materializarea acestora prin diverse axe de finanţare pe care le-a accesat.
„Prin Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor am depus un program de modernizare a iluminatului public (cu o valoare de circa 100.000 de euro), urmând să înlocuim vechile lămpi cu unele moderne şi economice. Sunt în jur la 900 de lămpi în total, asta simţindu-se ulterior, la consumul care va fi mai mic şi va implica cheltuieli reduse. Prin Compania Naţională de Investiţii – CNI avem câştigat un proiect care s-a oprit pe moment, fiind stopată lucrarea până la reglementarea situaţiei prin parcurgerea unor proceduri ce se impun. E vorba de un program de extindere, modernizare şi dotare a căminului cultural din Leşnic. Prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) sunt deja semnate patru contracte, iar pentru unul din ele aşteptăm vizita în teren şi apoi semnarea contractului de finanţare. Acestea au ca obiective introducerea reţelei de canalizare în satul Mintia, modernizare de drumuri în satul Leşnic, modernizarea căminelor culturale din Veţel şi Herepeia (reabilitări interioare şi exterioare, înlocuire acoperiş, grupuri sanitare, încălzire etc) şi înfiinţarea unei grădiniţe cu două grupe, în localitatea Mintia (aproximativ 30 de preşcolari) şi dotarea unităţii respective. Din bugetul local plătim studii de fezabilitate, facem reparaţii şi lucrări de întreţinere, plus ce intervine şi trebuie rezolvat”, a spus Ioan Henţiu (foto), primarul comunei Veţel.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

6 ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

3 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

3 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

3 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

3 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

3 zile ago