Categories: Sport

Andreea Răducan a demisionat de la conducerea FRG

Andreea Răducan (foto) şi-a anunţat ieri plecarea din fruntea Federaţiei Române de Gimnastică, for pe care îl conducea din 2017. În februarie sau martie, se va organiza o Adunare Generală în urma căreia se va desemna un nou preşedinte. „Neîndeplinirea obiectivului m-a făcut să consider că e nevoie de o schimbare”, a mărturisit fosta gimnastă.

„Au fost doi ani destul de grei, în care am încercat atât cât am putut să dezvolt proiecte frumoase, să redau entuziasmul echipei din federaţia de gimnastică. Am venit la cârma federaţiei cu mult entuziasm, deşi ştiam că nu va fi uşor. Nu se pot întâmpla minuni peste noapte şi e nevoie de unitate, asta am susţinut atunci. Mărturisesc că ori mesajul meu nu a fost înţeles, ori a fost mai puţin îmbrăţişat” a mai spus Andreea Răducan.
Până la adunarea generală care va desemna noul preşedinte al FRG, forul de specialitate va fi condus cel mai probabil de către unul dintre vicepreşedinţii federaţiei, fie Dan Grecu, fie Maria Fumea. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

9 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

9 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

9 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

9 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

9 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

9 ore ago