Categories: ActualitateFlash

Federaţia Română de Gimnastică a pierdut procesul cu deveanca Silvana Peng

Natalia Bumbac

Federaţia Română de Gimnastică (FRG) a pierdut, în prima instanţă, procesul intentat devencei Silvana Peng, mama gimnastei Asiana Peng (foto), prin care i-a cerut daune de 100.000 de euro.

Tribunalul Hunedoara a respins cererea federaţiei, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală. „Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta FRG în contradictoriu cu pârâta Peng Silvana-Maria având ca obiect pretenţii în sumă de 100.000 euro. Obligă pe reclamantă să achite pârâtei suma de 3186,51 lei cheltuieli de judecată”, se arată pe portalul instanţei. Hotărârea tribunalului nu este definitivă.

Supuse la tratamente inumane
În 2016, deveanca Silvana Peng a fost chemată în judecată de FRG, reprezentată atunci de preşedintele Adrian Stoica şi secretarul general Mircea Apolzan, cerându-i daune de 100.000 de euro, pentru afirmaţiile considerate defăimătoare pe care aceasta le-a făcut despre conducerea federaţiei. „Această sumă constituie despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei şi demnităţii, prestigiului şi reputaţiei reclamantei, prin acţiunile grave de defăimare şi calomniere, prin acuzaţiile nefondate, insultătoare şi jignitoare, săvârşite în mod repetat de către pârâtă”, se arăta în cererea de chemare în judecată.
Războiul declaraţiilor dintre mama gimnastei şi FRG a izbucnit în 2015, după ce Asiana Peng, atunci în vârstă de 15 ani, născută din mamă româncă şi tată chinez, a fost înlăturată din Lotul Olimpic de la Izvorani şi trimisă la Deva, unde se antrenau junioarele. Silvana Peng a reacţionat vehement la această decizie. Ea a susţinut că fiica ei era suficient de pregătită ca să facă faţă cerinţelor Lotului Olimpic şi a adus o serie de acuzaţii la adresa conducerii FRG. În plus, a trimis o scrisoare deschisă ministrului Tineretului şi Sportului în care arăta că gimnastele de la Izvorani au parte de tratamente dure. „Fiica mea, după gheaţă, a fost pusă să alerge cu saci în picioare. Li s-au sustras telefoanele temporar, antrenorii au cotrobăit prin bagajele personale ale gimnastelor şi au sustras lucruri personale (fiicei mele ceai şi lămâi). Înfometare, umilinţe prin vocabular neadecvat, lipsa vacanţelor, jigniri, diferenţieri făcute între gimnaste pe toate planurile, şi multe alte forme inumane de presiuni. Asta se întâmplă acolo. Într-o Românie coruptă, rasismul şi discriminarea domnesc în gimnastica feminină. Aştept destructurarea sistemului mafiot!”, a scris Silvana Peng în scrisoarea adresată MTS.

„Să nu-şi îndrume copiii către gimnastică”
În replică, fostul preşedinte al FRG, Adrian Stoica, informa că scoaterea gimnastei din lot a fost o decizie tehnică, luată de antrenori. Totodată, a intentat procesul amintit. Deşi, între timp, conducerea FRG s-a schimbat, preşedinte fiind acum Andreea Răducan, procesul a continuat.
Asiana Peng avea aptitudini pentru gimnastică de mic copil, aptitudini pe care părinţii le-au observat şi au îndrumat-o către acest sport. La doar cinci ani, obţine prima ei medalie, la o întâie verificare, care a încurajat-o să meargă mai departe. Au urmat ani mulţi de sacrificii şi de muncă, iar în 2010 a debutat la concursurile internaţionale, unde roadele muncii ei s-au concretizat în numeroasele medalii şi titluri câştigate. Dincolo de toate, mica gimnastă a fost remarcată şi apreciată de Nadia Comăneci, iar asta spune multe despre talentul şi potenţialul ei. În prezent, Asiana Peng este elevă a unui liceu din Bucureşti şi îşi doreşte în continuare să facă gimnastică.
Toată experienţa pe care Silvana Peng a avut-o şi continuă să o aibă cu FRG o determină să spună şi altor părinţi să-şi ţină departe copiii de gimnastica de performanţă. „Azi, n-aş încuraja nici un român de pe mapamond să-şi îndrume sau să-şi susţină copilul în mizeria din gimnastica feminină de performanţă românească”, ne-a mărturisit deveanca.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Truda de a nu face nimic este visul unui fost ales local din re­gi­u­ne. Pus…

13 ore ago

Bulina albă

Paul-Mihai Nerges, l iderul echipei NovaVision din cadrul Universității Petroșani Pentru că, alături de colegii…

13 ore ago

Bulina neagră

Andrei I., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea…

13 ore ago

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Soluția pentru telecabina de pe Dealul Cetății este realizarea unui nou ascensor

În cadrul unei conferințe de presă sus­ți­nute luni, 25 mai 2026, primarul mu­ni­cipiului Deva, Lucian…

13 ore ago

Luncoiu de Jos: buget mic, eforturi mari. Dar sunt și vești bune

Magdalena Șerban În 2026, pentru primăriile cu un bu­get local restrâns, soluția prin­ci­pală o reprezintă…

13 ore ago

Drifturi la poalele Cetății. Ce face Poliția Locală Deva?

Unii tineri se distrează foarte fru­mos. Iar polițiștii locali din Deva nu fac nimic! Se…

13 ore ago