Categories: Actualitate

Amenzi usturătoare pentru bijutierii din judeţ

Oana Mihnea

În ultima perioadă, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au făcut mai multe controale la bijuteriile şi casele de amanet din judeţ. Mulţi dintre operatorii economici s-au ales cu amenzi pentru nerespectarea prevederilor legale.
Amenzi în sumă de 34.000 lei
Verificările au vizat depozitarea bijuteriilor din metale preţioase, comercializarea şi marcarea acestora. De asemenea, comisarii au controlat şi existenţa autorizaţiei emisă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Orice operator economic care îşi desfăşoară activitatea pe linia comercializării de bijuterii din metale preţioase este obligat conform OUG 190/2000 să deţină autorizaţie de specialitate, emisă de ANPC, care trebuie vizată anual de către instituţie prin intermediul inspectorului din teritoriu.
Potrivit informaţiilor furnizate de şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara, Daniel Dumitran (foto), dintre cei 22 verificaţi, la 12 au fost găsite abateri. S-au dat patru avertismente şi opt amenzi în valoare totală de 34.000 lei. Acestea fie nu aveau autorizaţia vizată sau preţul afişat pentru fiecare dintre bijuteriile din diferite tipuri de metal preţios (14 K, 18 K). De asemenea, au fost identificaţi comercianţi care prelucrează bijuterii, iar pe bonurile de comandă nu erau trecute tarifele, termenul de execuţie sau garanţie, ori au folosit pentru cântărit balanţe electronice care nu aveau verificarea metrologică. Cantitatea totală de bijuterii luată la puricat a fost de 13.860 grame.
Atenţie la promoţii!
Şi promoţiile din marile magazine au fost în atenţia comisarilor CJPC, punând accent pe existenţa unor oferte la bunurile de larg consum care creează confuzie în rândul cumpărătorilor. Au fost date şapte amenzi în valoare de 10.500 lei. De exemplu, la o promoţie la pastă de dinţi, erau puse la vânzare două bucăţi cu eticheta „1+1 GRATIS“ la preţul de 6,39 lei. La verificarea preţului real, o pastă de dinţi costa 5,49 lei, ceea ce înseamnă că al doilea produs nu era tocmai gratis, întrucât oferta corectă trebuia să fie la preţul de 5,49 lei. Toate aceste promoţii au fost retrase şi refăcute.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

5 lucruri despre sloturi online pe care nu ar trebui să le crezi

În universul sloturilor online sunt multe mituri și așa-zise informații care nu au nicio bază…

6 ore ago

Roata Norocului continuă la MrBit: Premii în gadgeturi și multe alte surprize

În luna mai, Roata Norocului de la MrBit strălucește mai puternic ca niciodată, iar clienții…

6 ore ago

Intervenție a polițiștilor și a echipajelor medicale la o unitate de învățământ din Petroșani, după pulverizarea unei substanțe iritant-lacrimogene

Astăzi, în jurul orei 11:10, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin intermediul numărului unic…

7 ore ago

Plangere penala pentru vandalism. Plângere penală pentru distrugere!

Primăria Hunedoara a depus plângere penală pentru identificarea şi aplicarea măsurilor legale împotriva persoanei/persoanelor care…

9 ore ago

TREI TINERI, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI INFRACȚIUNI RUTIERE, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI PENTRU 24 DE ORE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față…

10 ore ago