Ambulatoriul spitalului din Hunedoara, „vindecat” printr-un amplu proces de modernizare

Magdalena Șerban

Fără un ambulatoriu modern, care să pună la dispoziție nu doar condiții optime pentru desfășurarea unui act medical de calitate, ci și circuitele sanitare necesare, lucrurile se mișcă greoi într-un spital.

Adresabilitate tot mai mare, în fiecare an
Pornind de la premisa oferirii unui cadru cât mai apropiat de cel ideal, ad­mi­nistrația publică din Hunedoara s-a ținut de promisiune și a accesat, res­pec­tiv câștigat o finanțare europeană nerambursabilă în cuantum de 23 de milioane de lei pentru implementarea unor lucrări ample de dotare şi rea­bilitare a policlinicii Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din municipiu.
Potrivit documentației tehnice, pro­gramul vizează cele două treimi ale am­bulatoriului care nu au fost incluse în precedentul proiect de reabilitare, iar la ora actuală, procentul de materializare este de aproximativ 75 – 80 la sută. Mai multe spaţii care s-au aflat în rea­bi­litare, modernizare şi dotare au fost re­date actului medical. Mai sunt în lucru câteva zone care vor fi reocupate de cabinete medicale, cum ar fi cele de Radiologie sau Ginecologie, în acelaşi stadiu aflându-se şi zona de primire a pacienţilor. „Profităm de acest proiect şi pentru a optimiza prin recom­par­ti­men­tare spaţiile unor cabinete medi­cale astfel încât să putem oferi servicii şi mai bune din punct de vedere me­di­cal, iar activitatea personalului să fie, de asemenea, eficientizată. Acolo unde era spaţiu insuficient se suplimentează acum cu spaţiu din zonele sau cabi­ne­tele unde acesta era excedentar. Con­structorul spune că sunt şanse reale ca lucrările să se finalizeze în decembrie anul acesta. Sperăm să nu mai apară ob­sta­cole care să afecteze ritmul lu­cră­rilor. Sun­tem conștienți că un act me­dical de calitate are nevoie ca profe­sio­nalismul și dedicarea cadrelor medi­cale să fie dublate permanent de do­ta­rea cu aparatură medicală nouă și per­formantă si acordarea de atenție spo­rită condițiilor din spital și policlinică.
Le mulțumim partenerilor noștri din Primă­ria municipiului Hunedoara pen­tru sprijinul susținut prin scrierea și implementarea acestui proiect, de altfel administrația pu­blică fiindu-ne un ajutor per­manent în demer­su­rile de dez­voltare”, a afirmat managerul spi­ta­lului din Hunedoara, Radu Budae (medalion). La rândul său, edilul mu­ni­cipiului a salutat modul în care se des­fă­șoară aceste lucrări. „Fe­licit con­du­cerea spitalului şi personalul medical pentru felul în care a reuşit să reor­ga­nizeze tem­porar activitatea medicală în Policli­nică, astfel încât şi muncitorii să poată lucra, dar şi pacienţii să nu aibă de suferit. Sarcina lor a fost de două ori mai dificilă în condiţiile în care lucrările s-au derulat pe parcursul a doi ani pan­demici: 2020 şi 2021. Reabilitarea şi modernizarea Policlinicii este mult mai amplă decât pare, pentru că se reface totul, de la tencuieli şi izolaţii până la reţele electrice, termice şi de ventilaţie. Spitalul a fost şi rămâne una dintre priorităţile noastre administrative”, a ară­tat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto). Mai trebuie adăugat că Policlinica a fost construită în 1968 şi, de atunci şi până acum, nu a beneficiat de nici o reabilitare generală, cu excepţia altui proiect cu finanţare europeană care a vizat însă doar o parte din clădire, fiind implementat în 2015. Aici sunt tratați bolnavi nu doar din localitate sau arealul din jur, ci chiar și din alte județe limitrofe. Pe măsură ce investițiile au sporit, iar echipa medicală s-a completat cu medici de referință, și pacienții au început să vină din zone mai îndepărtate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

4 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

4 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

4 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

4 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

4 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

4 ore ago