Policlinica Spitalului municipal Hunedoara “se vindecă” în ritm alert

Adriana Năstase

În septembrie, anul trecut, Ambulatoriul de specialitate al Spitalului „Dr. Alexandru Si­mionescu” din Hunedoara a intrat într-un am­plu proces de reabilitare, modernizare şi efi­ci­entizare energetică, mulţumită unui proiect întocmit de Primăria Hunedoara şi finanţat din fonduri europene.

Spaţiu modern
Valoarea totală a proiectului este de 11 milioane de lei (aproximativ 2,3 milioane de euro). Proiectul vizează, în principal, refa­ce­rea acoperişului, anveloparea termică a clă­dirii, înlocuirea tâmplăriei de lemn cu tâm­plărie PVC, refacerea instalaţiilor electrice şi sanitare, refacerea spaţiilor interioare cu ma­te­riale adecvate unui spaţiul medical mo­dern, dar şi realizarea unui sistem nou de ven­tilaţie cu o centrală de tratare a aerului, mon­tarea unui ascensor şi realizarea unui sis­tem de prevenire şi stingere a incendiilor.

Se lucrează intens
Managerul Spitalului „Dr. Alexandru Si­mio­nescu”, Radu Budae, spune că, deşi ter­menul de finalizare a lucrărilor este stabilit pentru luna iunie a anului viitor, sunt şanse ca mare parte dintre acestea să fie gata până la finele anului curent: „Se lucrează in­tens. Avem asigurări din partea construc­to­rului că, la finalul lunii aprilie – începutul lunii mai, interiorul Ambulatoriului va fi terminat în totalitate. Apoi, în perioada imediat ur­mă­toare, se va lucra intens şi la exterior astfel ca, spre finalul anului, să putem pune la dis­poziţia tuturor pacienţilor un ambulatoriu cu o calitate crescută a serviciilor medicale”, declară managerul spitalului hunedoreran.

Au mai făcut un proiect
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, spune că investiţia de la spitalul din oraş este una foarte importantă, mai ales că Ambulatoriul nu a beneficiat, până acum, de nici o reabilitare de amploare. „Policlinica spitalului, aşa cum îi spunem cu toţii, a fost construită în 1968. De atunci şi până acum aici nu s-a făcut nici o lucrare amplă de reabilitare, cu excepţia unui proiect euro­pean, implementat în 2015, care a vizat o treime din întregul ambulatoriu. Era ilogic şi anormal ca lucrările să nu continue şi la celelalte două treimi ale policlinicii, aşa că am întocmit un nou proiect, am cerut suma maximă posibilă pentru astfel de investiţii din fonduri europene, am primit finanţarea şi ne-am apucat de treabă. Spitalul a fost şi ră­mâne una dintre priorităţile Primăriei munici­piului Hunedoara”, adaugă edilul şef al mu­nicipiului de pe Cerna.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

13 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

13 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

13 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

14 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

14 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

14 ore ago