Magdalena Șerban
Pasionații de tenis de masă vor avea ocazia să-și dispute îndemânarea în cadrul unei competiții de profil, organizată în comuna Pestișu Mic. Acțiunea, aflată la cea de-a doua ediție, reprezintă un imbold pentru a aprecia și totodată a practica sportul, astfel încât să devină parte din stilul de viață al fiecăruia.
Pauză din online
„Primăria comunei Pestișu Mic, în colaborare cu Asociația Club Sportiv Table Tennis Cool Sport Deva și Club Sportiv Burza, organizează în data de 29 iulie, începând cu ora 10:00, la căminul cultural din satul Nandru, concursul TENIS DE MASĂ – CUPA PESTIȘU MIC, ediția a II-a, categoriile juniori/junioare – începători/avansați, seniori/senioare – începători/avansați. Înscrierile se pot face la sediul primăriei sau chiar în dimineața concursului. Pentru mai multe detalii se poate apela numărul de telefon 0254/735735, persoană de contact Diana Pavel. Vă așteptăm cu drag, să ne punem în mișcare”, a fost îndemnul lansat de Daniel Dobruţchi (foto), primarul din Peştişu Mic. Edilul a mai subliniat faptul că din păcate, generația foarte tânără este din ce în ce mai captată de mrejele online-ului, riscând detașare de realitate, probleme de comunicare și obezitate. Sedentarismul, preferințele cu precădere de ordin virtual (jocuri, rețele de socializare, etc), toate își lasă amprenta asupra formării adultului de mâine. Nici majorii nu sunt scutiți de acest lucru, mulți optând pentru comoditatea canapelei și a tastelor, în detrimentul mișcării. ,, Este un demers pe care l-am mai organizat și în 2021 și ne dorim să devină unul cu caracter anual, adică de tradiție. După pandemie și statul în casă, uneori cu boala alături sau mereu la pândă, vrem să recuperăm nu doar acel timp pierdut din cauza virusului, ci și bucuria de a trăi, în voie. Sper într-o participare numeroasă și sunt convins că mulți o așteaptă”, a mai spus alesul local.
Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…
Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…
Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o instituție publică a ajuns să-și sperie așa…
Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…
R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…
Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea și înființarea surselor…