Categories: Stiri

Amânare în dosarul de proxenetism

Ieri, la Tribunalul Hunedoara a avut termen dosarul în care Telus Frigescu, Grigore Nebunu şi Marius Gabriel Peti, din Valea Jiului, sunt acuzaţi de proxenetism. Instanţa a decis amânarea pronunţării până în 25 noiembrie pentru administrarea probelor. De asemenea, toţi trei rămân sub control judiciar. Telus Frigescu, Grigore Nebunu şi Marius Gabriel Peti au fost ridicaţi de ofiţerii BCCO Alba după ce au fost descoperiţi că ar fi coordonat o grupare de prostituţie, din care făceau parte şi minore cu vârste între 13 şi 17 ani. (O. Mihnea)  

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

15 ore ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

21 de ore ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

22 de ore ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

23 de ore ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că la o școală dintr-un municipiu se pe­trec lucruri incre­di­bile. Sex…

2 zile ago