Categories: Actualitate

Amânare în dosarul de proxenetism al lui Telus Frigescu

Maximilian Gânju

Curtea de Apel Alba Iulia a permis, la termenul de marţi, atât inculpaţilor din dosarul „Prostituate pentru sportivi şi jurnalişti”, cât şi acuzatorilor să administreze noi probe, urmând ca acest lucru să se facă până în 16 februarie a.c.
Tot atunci este stabilit un alt termen de judecată al apelului făcut de realizatorul TV şi complicii săi, toţi condamnaţi la pedepse aspre de către Tribunalul Hunedoara.
Telus Frigescu (foto) a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, Peti Marius Gabriel a fost condamnat la o măsură educativă pe o perioadă de 6 luni pentru trafic de minori şi act sexual cu un minor. Acesta a fost obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională, să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială a judeţului Hunedoara, să nu meargă în baruri, restaurante, săli de jocuri de noroc sau de pariuri sportive. Grigore Nebunu a primit trei ani de închisoare şi doi ani interzicerea unor drepturi la care s-a adăugat un spor de patru luni închisoare. Grigore Nebunu mai avea o condamnare la activ, astfel că va sta patru ani după gratii. Toţi trei vor trebui să achite şi suma de 30.000 lei către una dintre victime, cu titlu de daune morale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago