Ieri, Tribunalul Hunedoara a amânat pronunţarea în dosarul în care Vili Rupa este acuzat de omor, pentru 7 octombrie. Bărbatul care se autointitulează „Justiţiarul de Hunedoara” este acuzat de procurori că în 1998 ar fi bătut un tânăr, care, ulterior a decedat în spital. Cu două zile în urmă Vili Rupa a câştigat la aceeaşi instanţă despăgubiri morale de 50.000 de euro şi valoarea salariului minim pe economie pentru un an şi două luni, timp pe care l-a petrecut în puşcărie, fiind condamnat într-un dosar în care ulterior a fost achitat. Tot pe seama acestui dosar „Justiţiarul de Hunedoara” a câştigat două procese la CEDO împotriva statului român şi în acest caz primind despăgubiri în valoare totală de 41.000 de euro. (N.Bumbac)
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…
View Comments
Tot ce mi sa intamplat in acest dosar este o razbunare si Art.274 din Codul Penal va pedepsi asta .Dreptatea se face prin Educatie si eu asta am facut timp de 17 ani .
Bre Vili, tu tot faci dreptate prin educatie, dar de munca te mai apuci?
Nu am dreptul sa muncesc ,mi sa interzis in scris ,eu am aratat instantei de judecata cum mi sa interzis dreptul la un loc de munca .Sunt persecutat ,discriminat si marginalizat .
..asta-i bun de intarcat copii!!!!!...prea multa atentie acordata unui INFRACTOR!!!..cine e vinovat de mizeria de dosar de la CEDO sa plateasca, altfel e JALE !!! mai rau ca pe vremea lui Ceasca!!!
...cine dracu a mai vazut ROM sa munceasca ???... gena lor e pe furate, pe combinatii, cu alte cuvinte HOTI!!!...cu munca mai usor...