Categories: ActualitateFlash

Alpiniştii dispăruţi în Retezat, găsiţi de un poliţist

Natalia Bumbac

După două zile de căutări, cei doi alpinişti din Craiova, daţi dispăruţi de colegii din grupul cu care au mers în Munţii Retezat au fost găsiţi de un poliţist aflat în timpul liber. Potrivit şefului Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, cei doi au supravieţuit datorită faptului că au mers încontinuu.  

Mircea Iovăneasă (foto), poliţist din Haţeg, i-a găsit pe cei doi craioveni de 31 şi 41 de ani, în zona Barajului Gura Apelor, pe un drum forestier închis circulaţiei rutiere, între coada lacului şi cabana Rotunda. „Poliţistul i-a preluat pe cei doi bărbaţi, care se aflau într-o stare avansată de epuizare fizică (fiind în munte de mai bine de 48 de ore), în  autoturismul personal, le-a oferit hrană şi apă şi i-a transportat la sediul Poliţiei oraşului Haţeg, de unde au fost preluaţi de un grup de prieteni (cei doi au refuzat să fie transportaţi la spital)”, a transmis IPJ Hunedoara. Agentul principal de poliţie Mircea Iovăneasă s-a implicat în activităţile de căutare, deşi se afla în concediu de odihnă. Poliţistul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului Ordine Publică Haţeg, fiind angajat în structurile MAI din anul 2005.
Lipsa celor doi alpinişti de la cabana Genţiana, unde era cazat grupul cu care au mers pe munte, a fost anunţată prin 112 de sâmbătă noaptea. Alpiniştii au plecat de dimineaţă, fără să aibă telefoanele mobile la ei, pentru a face escaladă pe pereţii Vârfului Bucura şi nu s-au mai întors. Duminică, la primele ore ale dimineţii, salvamontiştii şi jandarmii montani hunedoreni au început căutările, riscându-şi propriile vieţi, dată fiind starea vremii. Căutările au fost întrerupte la orele amiezii, din cauza viscolului puternic şi a ceţii, vizibilitatea fiind extrem de scăzută şi existând riscul formării de avalanşe. Ieri dimineaţă, căutările au fost reluate, alpiniştii fiind găsiţi în jurul orei 14.00.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum se descurcă constructorii cu creșterea prețurilor la materiale

Deficitul de personal calificat în domeniu și creșterea prețurilor la resursele energetice sunt cele mai…

12 minute ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

o zi ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

o zi ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

o zi ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

o zi ago