Politica si administratie

Ajutoarele sociale se impozitează cu 50%. Numărul paturilor din spitale se reduce. Cum vor fi concediați medicii

Pomenile de la stat vor fi istorie! Beneficiarii de ajutoare sociale care chiar stau degeaba se vor trezi cu bani mai puțini. Guvernul Bolojan cre­ează „pârghii legale pentru reținerea a 50% din beneficiile sociale pentru cei care nu plătesc impozitele”, po­trivit programului de guvernare, scrie Mediafax.

Moment decisiv
Potrivit programului de guvernare, „România se află într-un moment de­cisiv pentru parcursul său către un nou ciclu de dezvoltare”.
„În fața provocărilor economice, geo­politice și sociale, țara noastră are nevoie de un Guvern puternic, care își asumă implementarea unor reforme structurale fundamentale, bună gu­ver­nare și respect pentru cetățeni. Își asumă dezvoltarea României și con­so­lidarea democrației”, se arată în do­cu­ment. În ceea ce privește reforma ad­ministrației locale, viitorul Executiv are 7 măsuri de implementat, în anul 2025.

Una dintre ele se referă la Creșterea capacității de încasare a impozitelor
Astfel, se dorește „Crearea de pâr­ghii legale pentru reținerea a 50% din beneficiile sociale pentru persoanele care nu-și plătesc impozitele”.
Extras din programul de guvernare al viitorului Executiv:

REFORMA ADMINISTRAȚIEI LOCALE
Măsuri 2025
a. Politici publice administrative rea­lizate pe baza datelor privind po­pulația, conforme cu ultimul recen­sământ;
b. Grile de salarizare naționale pen­tru UAT-urile care nu acoperă salariile din venituri proprii;
c. Scheme de personal maximale;
d. Stimularea performanței (ex. alo­cări funcție de grad de încasare im­pozite, responsabilizarea autorizații pentru a construi și stabili corect im­pozitele);
e. Raportarea normei poliție locală la 1500 locuitori și coordonarea cu po­liția națională;
f. Creșterea capacității de încasare a impozitelor. Crearea de pârghii legale pentru reținerea a 50% din beneficiile sociale pentru persoanele care nu-și plătesc impozitele;
g. Transferarea rețelelor de utilități pu­blice neautorizate către operatorii re­gionali autorizați.

Schimbare și în Sănătate
Noul Guvern plănuiește o reor­ga­nizare drastică a sistemului de sănă­tate, cu reducerea cu peste 20% a pa­turilor de spitalizare continuă până în 2030 și introducerea plății pe per­for­manță pentru medici, anunță Stiripesurse.
Conform planului de reforme, spi­talele cu ocupare redusă vor fi con­ver­tite în ambulatorii sau unități de re­cu­perare și paleație. Șefii de secții vor fi numiți de manageri, nu de universități, și vor avea contracte de performanță.
Guvernul vrea să mărească dramatic baza de plătitori la Casa de Asigurări de Sănătate. Planul prevede creșterea cu 20% a contribuabililor prin elimi­na­rea excepțiilor – în prezent sunt 6,3 mi­lioane de plătitori pentru 16,6 milioane de beneficiari. Se va aplica CASS și la pensiile mari, ceea ce ar crește veni­turile cu peste 15%.
Concediile medicale fictive vor fi des­curajate prin controale, iar scutirea de CASS pentru toate concediile me­dicale va fi eliminată. Medicii care lu­crează în timpul programului public la alte unități vor fi concediați.
Sistemele private care vor contracte cu CNAS vor trebui să aibă minimum 80% din personal angajat cu normă în­treagă. Centrele de permanență din mediul urban vor fi reduse.

În zonele defavorizate
Pe partea de dezvoltare, Guvernul pro­mite construirea de centre me­dicale comunitare integrate în mediul rural, cu servicii de telemedicină, sto­ma­tologie și farmacie. Medicii de fa­milie vor primi bonificații, locuințe de serviciu și bugete de practică pentru a lucra în zonele defavorizate.
Programele de screening vor fi ac­ce­lerate, iar industria farmaceutică au­tohtonă va fi încurajată prin stimulente economice. Se va crea o nouă plat­for­mă informatică pentru asigurările de sănătate și vor fi operaționalizate do­sa­rele electronice de sănătate.
Reformele vizează „accesul echitabil la servicii de sănătate” și „dezvoltarea asistenței medicale primare și co­mu­nitare”, potrivit documentului.

Planurile complete:
Creșterea performanței spitalelor
a. Reducerea numărului de paturi cu spitalizare continuă cu peste 20% până în 2030;
b. Plata funcție de performanță pen­tru medici;
c. Reducerea sporurilor la personalul din spitalele cu datorii;
d. Numirea șefilor de secții de către manageri, nu de către universități. Contracte de performanță;
e. Consorții de spitale și achiziții comune pentru materiale primare;
51. Creșterea bazei de plătitori la Casa de Asigurări și eliminarea ex­cepțiilor;
a. Descurajarea acordării de concedii medicale fictive. Eliminarea scutirii CASS pentru toate concediile me­di­cale;
b. Creșterea cu 20% a bazei de contribuabili a CASS, prin eliminarea excepțiilor. (Plătitori 6.3 milioane – beneficiari 16.6 milioane);
c. Creșterea cu peste15% prin apli­carea CASS la pensiile mari;
52. Creșterea ponderii medica­men­telor generice și respectarea ghi­du­rilor de tratament;
53. Folosirea eficientă a bugetelor CNAS
a. Reducerea centrelor de perma­nență din mediul urban;
b. Sistemele private de sănătate care vor dori contract cu CNAS vor a­vea obligația ca minim 80% din per­sonalul angajat să fie angajați cu nor­mă întreagă.
c. Rezidenții în sistem privat vor fi plă­tiți parțial de unitatea medicală;
d. Desfacerea contractului de muncă pentru personalul medical care des­fă­șoară, în timpul programului de lucru din sistemul public, activități medicale în alte unități sanitare;
e. Convertirea unităților sanitare cu grad redus de ocupare și servicii me­di­cale ineficiente în ambulatorii sau spi­ta­le de recuperare și paleație. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura