Sport

AFC Autobergamo are invitaţi de marcă la Cupa Cetăţii

Nicolae Gavrea

Ediţia din acest an a tradiţionalei competiţii de fotbal în sală Cupa Cetăţii va fi organizată ca de obicei de AFC Autobergamo, în parteneriat cu Primăria Deva şi va fi un puternic turneu internaţional.
Preşedintele clubului devean, Doru Popa (foto), a transmis că turneul se va derula în perioada 10-12 august a.c. şi vor participa echipele MaccabivTel Aviv, campioana Israelului, vicecampioana Ungariei, MVC Berettyoujfalu, Imperial Wet Miercurea Ciuc şi FC Autobergamo Deva.

Pentru jocurile din acest turneu au fost desemnaţi arbitrii FIFA, Vlad Ciobanu şi Ovidiu Curta, precum şi Florin Anca, rămas singurul arbitru de futsal din Deva.
Surpriza plăcută pe care organizatorii turneului au pregătit-o pentru iubitorii fotbalului de sală este prezenţa titratului tehnician Ricardo Sobral (Cacau), invitat pentru a da lovitura de începere a acestui turneu, în data de 10 august.
Programul meciurilor din cadrul turneului şi orele de disputare a acestora va fi comunicat în perioada imediat următoare, cu precizarea că se va juca după sistemul fiecare cu fiecare. Iubitorii jocului de futsal au astfel posibilitatea să vadă la lucru formaţii puternice, conducerea clubului devean comunicând faptul că intrarea spectatorilor la turneu este liberă.
Mai mult, clubul devean va avea un nou partener, brandul Acerbis venind alături de echipa Autobergamo Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o oră ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o oră ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o oră ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o oră ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o oră ago