Categories: Sport

Adversar dificil şi cu pretenţii la baraj

Ciprian Marinuţ

CNS „Cetate” Deva, câştigătoarea campionatului Ligii a IV-a Hunedoara, se va duela cu campioana judeţului Gorj, Gilortul Tg. Cărbuneşti, la barajul pentru promovarea în Liga a III-a, s-a decis, ieri, prin tragere la sorţi la sediul FRF. Partida va avea loc în dublă manşă, turul fiind programat la Deva, sâmbătă, 20 iunie, iar returul la Tg. Cărbuneşti, în 27 iunie.

Mai experimentaţi, dar cu slăbiciuni
Comparativ cu gruparea campioană a judeţului Hunedoara, formaţia din Gorj este una mai experimentată, având la activ mai multe sezoane în Liga a III-a şi încă o participare la baraj, chiar anul trecut. Marius Sîrbu, antrenorul echipei CNS „Cetate” Deva, consideră că acest atu al plusului de experienţă al adversarilor poate fi depăşit de formaţia sa printr-o mobilizare exemplară. „Vom întâlni o echipă care a mai jucat în Liga a III-a, care a participat şi anul trecut la barajul de promovare, fiind învinsă în prelungiri, şi care vrea să promoveze şi în acest an. Au o formaţie competitivă şi experimentată, dar noi va trebui să muncim mai mult, să alergăm mai cu folos şi să dăm maximum posibil pe teren”, a spus Sîrbu. Tehnicianul a precizat că până la meciul de baraj, CNS „Cetate” se va pregăti la baza proprie din Deva, iar cu o zi înainte de ambele jocuri, formaţia va intra în cantonament. În sezonul recent încheiat, Gilortul Tg. Cărbuneşti s-a impus în campionatul Ligii a IV-a Gorj, cu 21 de victorii, o remiză şi două eşecuri în 24 de jocuri, având un golaveraj de 70:19.

Fiecare plăteşte când e gazdă
Cheltuielile necesare pentru organizarea meciurilor de baraj vor fi suportate de echipa gazdă a fiecărui joc, inclusiv cheltuieli cu arbitrii şi observatorii (baremuri de arbitraj / observare) în valoare de 3.000 lei, fiind cele corespunzătoare Ligii a 3-a. Cluburile cu echipe participante la jocurile de baraj sunt obligate să achite AJF la care sunt afiliate, până la data de 15 iunie 2015, suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuielile cu arbitrii, observatorii. În situaţia în care după disputarea celor două jocuri, egalitatea se menţine (la puncte şi golaveraj), se va lua în considerare numărul mai mare de goluri marcate în deplasare, fiind declarată câştigătoare echipa cu cel mai bun golaveraj. Dacă şi în aceste condiţii egalitatea persistă, jocul se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute, fără pauze între ele, dar cu o pauză de 5 minute acordată la terminarea celor 90 de minute de joc. În cazul în care egalitatea se menţine şi după reprizele de prelungire, echipa câştigătoare va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare din punctul  de pedeapsă, în conformitate cu Legile Jocului. Au drept de joc la partidele de baraj, jucătorii legitimaţi sau transferaţi cu cel puţin şase etape înainte de terminarea returului campionatului Ligii a 4-a.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

20 de ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

o zi ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

o zi ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago