Categories: Sport

CS Hunedoara, cu gândul la barajul de promovare

Nicolae Gavrea

Echipa din municipiul de pe Cerna, CS Hunedoara, a încheiat campionatul cu un total de 77 de puncte, realizate din 25 de victorii, două egaluri şi o singură înfrângere, fiind cu gândul la barajul de promovare în Liga a III-a.

Dubla întâlnire va debuta cu meciul de pe teren propriu, în compania formaţiei Voinţa Lupac, câştigătoarea Ligii a IV-a de fotbal Caraş – Severin. Menţionăm că turul, aşa cum arătam mai sus, se va disputa pe 16 iunie, cu începere de la ora 18.00, iar returul se va juca în judeţul vecin, pe 23 iunie, ora de începere a acestui meci fiind 17.30.
Voinţa Lupac a eliminat anul trecut, în prima fază naţională a Cupei României, pe Inter Petrila, pentru ca în runda următoare să fie scoasă din competiţie, greu, de CNS Cetate Deva, formaţie de Liga a III-a. De altfel, CNS Cetate Deva este ultima echipă din judeţ care a reuşit calificarea în Liga a III-a după barajul de promovare, trecând, în 2015, de Gilortul Târgu Cărbuneşti, din judeţul Gorj. În anii următori, 2016 şi 2017, campioanele judeţului nostru, Hercules Lupeni şi Inter Petrila, au fost eliminate de două formaţii din Timiş, Ripensia Timişoara şi ACS Ghiroda.
Dar până la baraj, cei de la CS Hunedoara mai au de jucat o partidă oficială, cea din finala fazei judeţene a Cupei României, care se va disputa sâmbătă, 9 iunie, cu începere de la ora 18:00, la Sântămăria Orlea. În finala fazei judeţene a Cupei României, CS Hunedoara va înfrunta Gloria Geaogiu, o altă formaţie din Liga a IV-a.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

13 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

13 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

13 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

13 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

13 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

13 ore ago