Avea datorii la stat de aproape 200.000 de lei, dar s-a premiat din conturile societății cu peste 350.000 de lei. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a sesizat procurorii iar administratorul a fost pus sub acuzare, dar a scăpat de închisoare după încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.
„În calitate de administrator al unei societăți comerciale, în perioada aprilie – septembrie 2018, în calitate de asociat și administrator a retras din conturile societății suma de 355.000 lei, prin intermediul a 6 contracte de împrumut, în condițiile în care, pentru această perioadă societatea avea datorii către bugetul de stat în sumă de 177.984 lei. Totodată, s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: plângerea AJFP Hunedoara împreună cu anexa în care sunt indicate cele 6 contracte de împrumut încheiate de inculpat”, se arată în dosar. Administratorul pus sub acuzare a fost de acord cu pedeapsa propusă de procurorii în acordul de recunoaștere a vinovăției, respectiv de 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării, dar și interdicția ca timp de un an să mai conducă vreo firmă. Judecătoria Deva a admis înțelegerea inculpatului cu Parchetul, dar l-a obligat și la prestarea unei munci în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara
s-a constituit parte civilă cu suma de 355.000 de lei plus accesorii calculate până la data plății efective a prejudiciului, însă soluția nu este definitivă. (M.Gânju)
Am creat această aplicație pentru a aduce mai aproape de turiști tot ceea ce oferă…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…
nVorbesc gurile rele că o duduie, mare amatoare de afaceri cu statul, că altele nu…
Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…
I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…