Activitatea parlamentară și responsabilitatea stabilității politice
În Parlament, mi-am asumat responsabilitatea de a susține politici care răspund nevoilor românilor, sprijină dezvoltarea comunităților pe care le reprezint și încurajează investiții și proiecte care aduc îmbunătățiri vizibile în viața oamenilor și a comunităților. Activitatea parlamentară poate fi măsurată și în cifre, însă, dincolo de statistici, rămâne important impactul concret al muncii noastre.
Un capitol esențial al activității mele parlamentare îl reprezintă inițiativa legislativă. Am fost inițiator sau semnatar alături de alți colegi a 103 propuneri legislative, dintre care unele au fost promulgate și au devenit legi. Aceste inițiative vizează domenii importante precum sprijinul pentru comunități, dezvoltarea economică, protecția socială și modernizarea unor mecanisme administrative care trebuie să funcționeze mai eficient în beneficiul cetățenilor.
În același timp, am utilizat constant instrumentele de control parlamentar pentru a solicita explicații și soluții din partea instituțiilor statului. Până la acest moment, am adresat 65 de întrebări și interpelări, semnalând problemele ridicate de cetățeni sau de autoritățile locale și solicitând răspunsuri concrete din partea ministerelor și instituțiilor responsabile.
În cadrul dezbaterilor privind Legea bugetului de stat pentru anul 2026, am susținut amendamentele formulate împreună cu colegii mei parlamentari social-democrați din județul Hunedoara, inițiative care au urmărit alocarea unor fonduri suplimentare pentru proiecte importante ale comunităților locale.
Consider că este esențial ca, în calitate de reprezentant al județului nostru în Parlament, să acționez responsabil pentru a aduce resursele necesare dezvoltării locale. Prin aceste amendamente am urmărit, alături de colegii mei, să sprijinim investițiile care pot contribui la modernizarea comunităților și la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii județului Hunedoara.
În același timp, am susținut în comisiile parlamentare și în Plen măsurile sociale inițiate de Partidul Social Democrat, pentru că stabilitatea economică trebuie să fie însoțită de măsuri care să ofere protecție și sprijin oamenilor din categoriile vulnerabile.
Cred că mandatul de parlamentar presupune implicare constantă și responsabilitate față de cetățeni. De aceea, voi continua să sprijin inițiativele și proiectele care aduc schimbări pozitive pentru comunitățile din județul Hunedoara.
Toată această activitate se desfășoară însă într-un context politic complicat, marcat de tensiuni în interiorul coaliției de guvernare. Este evident că, în orice coaliție formată din partide cu viziuni și priorități diferite, pot apărea divergențe. Important este modul în care acestea sunt gestionate.
România are nevoie de o guvernare responsabilă, de continuitate în proiectele majore și de maturitate politică din partea tuturor partenerilor din coaliție. Cetățenii nu așteaptă conflicte politice sau blocaje instituționale, ci soluții la problemele lor de zi cu zi.
PSD a susținut mereu măsuri care protejează românii, care sprijină mediul economic și care contribuie la dezvoltarea comunităților locale. În același timp, cred că este esențial ca toate partidele aflate la guvernare să își respecte angajamentele asumate și să mențină un dialog constructiv.
România traversează o perioadă marcată de provocări economice și sociale reale, de la inflație și presiuni bugetare până la nevoia de investiții și implementarea reformelor asumate prin programele europene.
Ca parlamentar, voi continua să susțin inițiative legislative care răspund intereselor cetățenilor și să încurajez o abordare responsabilă în cadrul dialogului politic. Dincolo de disputele politice, obiectivul nostru trebuie să rămână același, și anume stabilitatea economică, claritatea în decizii și responsabilitatea față de cetățeni.
Ilie Toma,
deputat PSD Hunedoara

