Comunitate

Acţiune de sprijin a revoluţionarilor hunedoreni în lupta cu COVID-19

Magdalena Şerban

Ieri, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Răniţilor Revoluţiei şi a Urmaşilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva (AJRRUEM), dr. Gheorghe Firczak, a predat prefectului Vasilică Potecă, din partea asociaţiei, 100 de teste pentru coronavirus. Ele au fost achiziţionate prin Cabinetul Medical Individual dr. Edith Stoica din Simeria, iar Prefectura le-a repartizat Spitalului Municipal Alexandru Simionescu Hunedoara.

„Este o acţiune făcută în numele asociaţiei revoluţionarilor, nu este una personală, iar în funcţie de cum vor evolua lucrurile şi de ceea ce se va stabili împreună cu colegii, probabil că implicarea noastră nu se va opri aici. Trebuie să fim solidari şi cât putem, să ne ajutăm semenii. La rândul meu, având o vârstă şi suferind de afecţiuni precum diabet şi hipertensiune, deci vulnerabil în faţa coronavirusului, am decis să mă feresc, prin izolare. Am ieşit ieri din această zonă de autoprotecţie, pentru a duce testele. Am fost singurul reprezentant al asociaţiei, deoarece cam toţi membrii suntem la o vârstă destul de înaintată, iar pericolul e mare pentru noi. Le dorim hunedorenilor multă sănătate“, a spus dr. Gheorghe Firczak, preşedintele asociaţiei revoluţionarilor hunedoreni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura