Categories: ComunitateFlash

A sunat clopoţelul pentru 70.000 de elevi!

Cristina Ghenea

Vacanţa mare s-a încheiat, iar astăzi, dis-de-dimineaţă, clopoţelul a sunat pentru aproximativ 70.000 de elevi hunedoreni. Noul an şcolar vine, însă, cu modificări în sistemul de învăţământ.

Potrivit inspectorului şcolar general, Alexandru Lăutaru, 12.167 de preşcolari încep grădiniţa, iar 15.681 dintre elevii din judeţ sunt înscrişi în clasele I-IV. De altfel, în sălile de clase sunt aşteptaţi 17.868 de elevi de gimnaziu dar şi 22.837 de liceeni. „Printre cei care încep un nou an şcolar, se numără şi 818 hunedoreni înscrişi la studii postliceale şi 305 în programul «A doua şansă», dedicat celor de vârsta a doua, care nu au urmat cursuri gimnaziale până acum”, a declarat Alexandru Lăutaru.

 

Liceul, din clasa a X-a
Noutăţile aduse de anul şcolar 2011-2012 constau în introducerea clasei a IX-a la gimnaziu, organizarea săptămânii „Şcoala altfel” şi efectuarea unor controale riguroase ale absenţelor. Cursurile semestrului I se vor încheia pe 23 decembrie, iar în perioada 22-30 octombrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Elevii care încep clasa a V-a vor urma cursurile timp de cinci ani, inclusiv în clasa a IX-a. Săptămâna „Şcoala altfel” va avea loc în intervalul 2-6 aprilie 2012, înainte de vacanţa de primăvară, iar anul şcolar se va încheia în 22 iunie anul viitor.

 

Majoritatea sunt autorizate
Nu doar elevii s-au pregătit pentru începerea şcolii. Astfel, peste 90 la sută dintre unităţile de învăţământ au autorizaţie sanitară de funcţionare. Majoritatea neregulilor depistate au fost la şcolile de la sate. Iar din cele 494 de clădiri-internate, cantine sau săli de sport, care aparţin de unităţile şcolare din judeţ, doar 80 nu au autorizaţie de funcţionare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

19 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

19 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

19 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

20 de ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

20 de ore ago