Categories: Comunitate

Prima zi de şcoală în judeţ

Cristina Ghenea
Magdalena Şerban
Maximilian Gânju

Cu ghiozdanele făcute, pacheţelul pus şi cu flori pentru profesoare, mii de elevi din judeţ s-au adunat ieri în curţile şcolilor, la festivităţile de început de an şcolar. În timp ce pentru unii, clopoţelul a sunat pentru prima dată, alţii au revenit la şcoală după o binemeritată vacanţă de vară.

Blazonul contează
„Muncă, seriozitate, conştiinciozitate, dar şi tinereţe, voioşie şi plăcerea de a cunoaşte – asta regăsim an de an în blazonul care ne onorează instituţia. Elevii noştri trebuie să fie convinşi că succesul deplin este asigurat de voinţă”, a declarat Florin Ilieş, directorul Colegiului Naţional „Decebal”, din Deva, în discursul de la festivitate. Pe lângă elevi, profesori şi părinţi, la festivitate a luat parte şi Mircia Muntean, primarul municipiului Deva. L-am remarcat printre cei prezenţi şi pe senatorul Cosmin Nicula, însă de această dată, doar în calitate de părinte, întrucât cele două fiice ale sale urmează cursurile acestui colegiu. 

 

Măsuri înăsprite, încă de la început
Nici nu au apucat elevii să calce pragul sălilor de curs, că au şi fost puşi în temă cu noile regulamente interioare. La Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, din Deva, directorul Dan Sârbu Motântău le-a explicat celor prezenţi la festivitate – atât părinţilor, cât şi elevilor – cât este de important să atingi rezultate înalte şi să ai o educaţie cât mai bună. De aceea, directorul a anunţat că încă din prima zi de şcoală, toţi elevii îşi vor şti orarul primului semestru, iar accesul în instituţie se va putea face doar pe baza unei cartele de pontaj electronic. „Vrem reducerea numărului de absenţe şi intenţionăm să introducem lectura obligatorie, şi să susţinem evaluări periodice, chiar începând din următoarele două săptămâni”, a declarat  Dan Sârbu Motântău.

 

Deschidere inedită
La Petroşani, peste 4.000 de şcolari şi liceeni au început noul an şcolar printr-o festivitate unică, organizată în Parcul „Carol Schreter”,  iniţiată de primarul Tiberiu Iacob Ridzi. „Am dorit să marcăm deschiderea anului
şcolar în parc, pentru că este o datorie a noastră faţă de comunitate. Trăim vremuri complicate şi am vrut să le transmit elevilor să nu-şi uite părinţii, profesorii, dar mai ales, să nu-şi uite ţara. Vreau să le mulţumesc atât părinţilor, cât şi dascălilor pentru efortul de a-i creşte şi de a-i educa pe aceşti copii minunaţi, care sunt viitorul nostru”, a spus primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, la deschiderea anului şcolar.

 

Petroşaniul stă cel mai bine
Inspectorul general şcolar, Alexandru Lăutaru, a remarcat că municipiul Petroşani stă cel mai bine dintre toate localităţile judeţului în privinţa şcolilor. „Avem la Petroşani o şcoală unică în Europa, unde copiii nu mai scriu la tablă cu creta şi vreau să-i mulţumesc public domnului primar pentru implicare. (…) Tot Petroşaniul a fost singurul municipiu care a avut câte doi jandarmi la fiecare şcoală şi poliţişti locali pentru siguranţa copiilor, iar în acest an, se va întâmpla la fel. Le mulţumesc şi colegilor pentru implicarea lor şi sper să avem sănătate pentru a face ceva bun în educaţie”, a spus Lăutaru. „Infrastructura şcolară în Petroşani este poate cea mai bună din judeţ şi obligaţia noastră este să aducem fonduri pentru aceşti copii”, a spus deputatul Monica Iacob Ridzi, prezentă la manifestare.
După festivitatea din parc, a fost inaugurată şi şcoala „high tech”, despre care şeful inspectoratului spune că este printre cele mai moderne din Europa. Investiţia la Şcoala Generală I.G. Duca a costat circa un milion de euro, bani obţinuţi printr-o finanţare europeană.

 

Emoţii de toamnă la Băiţa
Peste 300 de elevi au păşit, ieri, către şcolile din Băiţa. Emoţiile au fost mari, mai ales pentru boboci şi părinţii acestora. Nici preşcolarii nu au trecut pragul grădiniţelor fără o uşoară emoţie.
„Numărul şcolarilor şi preşcolarilor s-a menţinut în ultimii ani, în comuna Băiţa. Avem multe unităţi de învăţământ, poate mai ceva ca la oraş. Sunt nouă şcoli cu clasele I-IV, o şcoală cu clasele V-VIII şi cinci grădiniţe. Toate sunt modernizate. S-au făcut igienizări, reparaţii, s-au înlocuit uşi şi geamuri, duşumele, s-a curăţat şi s-a pregătit centrala de încălzire, iar acum, suntem pe ultima sută de metri cu combustibilul necesar pentru iarnă (cărbuni, lemne). Aşa facem an de an. Prima zi de şcoală înseamnă ultima zi de pregătiri în ce priveşte cele necesare. Astfel, copiii găsesc clasele curate, redecorate, iar în unele cazuri, descoperă o altă faţă a instituţiei”, a declarat Damian Diniş, primarul comunei Băiţa.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-au pus deja la bă­taie bani frumoși pen­tru unii candidați care…

12 ore ago

Laurențiu Nistor: Drumuri moderne pentru dezvoltarea comunităților locale

Infrastructura rutieră modernă este primul pas spre dezvoltarea social-eco­no­mică și turistică a județului Hunedoara. Consiliul…

12 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul echipei Corvinul Hunedoara Pentru că va primi titlul de Cetățean de Onoare…

12 ore ago

Bulina negră

Dan Vîlceanu, deputat neafiliat Pentru că l-a mușcat pe fostul său coleg, deputatul Florin Roman,…

12 ore ago

Ce exemplu, ce scandal! Bătaie în Parlamentul României. Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu că i-a dat un genunchi în față

Bătaie în Parlamentul României: Deputatul liberal Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu (deputat neafiliat,…

12 ore ago

Un nou val de praf saharian lovește România – Care vor fi zonele afectate

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de…

12 ore ago