Categories: Comunitate

Vorța: Sănătatea, rezolvată din bani europeni. Centrul Comunitar Integrat devine funcțional din acest an

Magdalena Șerban

Centrul Comunitar Integrat, obiec­tiv finanțat prin Programul Opera­țional Regional (POR), deci fonduri de la UE, este proiectul de suflet al pri­marului din Vorța, care anunță că ma­ximum în toamna acestui an va fi dat în folosință. Valoarea proiectului depă­șește 800.000 de lei.

Prioritatea zero!
„Am dorit neapărat să rezolvăm pro­blemele stringente ale cetățenilor, adică cele ce țin de sistemul medical local. Am câștigat finanțare europeană și alături de cofinanțarea susținută din bugetul propriu am reușit să dezvoltăm o clădire nouă. Aici vor fi cabinet medic de fa­mi­lie, cabinet stomatologic, cabinet pentru asistent medical, asistent social și ca­binet consiliere școlară plus sală de aș­teptare și, evident, grupuri sanitare. Cons­trucția a fost finalizată și ne aflăm în faza de dotări. După, urmează auto­rizarea, care e obligatorie. Cu totul, cu termene de respectat, cel mai probabil din toamnă va fi funcțional. Avem ne­voie de aviz de la Ministerul Sănătății, dar nu vor fi obstacole, totul fiind făcut conform standardelor. După ce e gata, încercăm să aducem medic de familie. Medic stomatolog deja am găsit, asis­tent medical comunitar avem angajat și ajută cetățenii, deplasându-se la ei acasă. Are la dispoziție mașina primăriei și astfel le poate face consultațiile pri­n­ci­pale (tensiune, glicemie, etc), crează o bază de date la nivel de comună și în egală măsură îi îndrumă spre specia­litățile medicale unde trebuie să se în­drepte, în funcție de simptome sau para­metrii clinici pe care îi prezintă. De exemplu, multe femei au fost ajutate să beneficieze de programul național gra­tuit de depistare a cancerului mamar, fiind trasportate și însoțite tot cu titlu gratuit, la medici, pentru screening. Necazul nostru e că nu avem doctor de familie la noi în comună, așa că fiecare s-a înscris ba pe la Ilia, ba pe la Crișcior sau Deva, unde a putut. Dar nu e o situație de dorit. Trebuie să se pună pe drumuri și mulți nu sunt chiar în putere sau tineri. Deasta zic: era absolut urgentă solu­țio­narea unui centru integrat. Dar cum vis­teria comunei e foarte limitată, re­sur­sele financiare fiind foarte mici, am tot căutat portiță de finanțare. Principalul e că acest centru rămâne și generațiilor viitoare. Din punctul meu de vedere e cea mai mare realizare pentru comu­ni­tă­ți ca ale noastre, cu o medie de vârstă foarte îmbătrânită și situate în zone destul de izolate”, a arătat primarul din Vorța, Emil Radu Bureană (foto). În prezent, aici există un dispensar vechi, însă nu e funcțional, fiind total depășit pen­tru cerințele actuale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

19 ore ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

19 ore ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

19 ore ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un per­sonaj din…

2 zile ago

Bulina albă

Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…

2 zile ago